“Specialiştii" din Corpul de Control al MAI, oaspeţii de seamă ai infractorului Nicolae Minea

miercuri, 24 august 2011

Misiune clară: „executarea" chestorului Stoica, şeful IPJ Vâlcea

„Specialiştii" din Corpul de Control al MAI, oaspeţii de seamă ai infractorului Nicolae Minea

Tiberiu Pîrnău

Corpul de Control al Ministrului Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, riscă să se compromită total la Râmnicu Vâlcea. Urmare a traficului de influenţă exercitat de consilierul guvernamental Adrian Altărescu (prietenul infractorului vâlcean Nicolae Minea) la nivelul conducerii respectivei instituţii de control, s-a decis trimiterea la Vâlcea a unei echipe formate din 14 persoane, care are misiunea de a-i căuta nereguli în activitate chestorului Ion Stoica, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

Trafic de influenţă al consilierului guvernamental Altărescu

Într-un comunicat sec şi lipsit de conţinut transmis de purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea se arată că: „Timp de trei săptămâni, începând de luni, 22 august şi până în data de 9 septembrie, specialiştii din cadrul Corpului de Control al Ministerului Administraţiei şi Internelor desfăşoară la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea un control tematic ce are ca obiectiv evaluarea activităţii manageriale a structurilor de conducere ale unităţii". De fapt, specialiştii MAI se află la Vâlcea cu un scop clar: găsirea unui nod în papură chestorului Stoica. „Echipa de comando" trimisă de directorul general din MAI, chestorul Aurel Vlădulescu, are misiunea să „cerceteze" şi unele aspecte sesizate (culmea tupeului!!!) de infractorul vâlcean Nicolae Minea (condamnat de instanţă la 8 ani de închisoare pentru infracţiuni economice).

Minea s-a considerat „lezat în drepturi" cu ocazia executării silite, când Hotelul Alutus a trecut la alt proprietar care a câştigat licitaţia organizată de lichidatorul judiciar. Reamintim opiniei publice că timp de 10 ani de zile, firmele lui Nicolae Minea nu au plătit NICI UN LEU la bugetul statului român: impozite şi taxe, aferente activităţilor din cadrul Hotelului Alutus, Motelului Capela, Complexului Comanca etc. Minea îi acuză acum pe poliţişti că şi-au făcut datoria sprijinind punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile! Acesta este unul dintre motivele controlului MAI la IPJ Vâlcea. Cel care a determinat deplasarea la Râmnicu Vâlcea a Corpului de Control a fost nimeni altul decât consilierul guvernamental din MAI, Adrian Altărescu, prietenul la cataramă al lui Nicolae Minea. Altărescu a beneficiat ani de zile, gratuit, de cazare şi masă la Hotelul Alutus, fiind „însărcinat" de bosul Minea cu traficul de influenţă la diferite instituţii guvernamentale.

Chiolhanurile de la Motelul Capela

Drept dovadă că verificările „specialiştilor" din MAI nu vor fi imparţiale şi profesioniste este faptul că echipa de control este cazată la (atenţie!!!) Motel Capela, unitate hotelieră care îi aparţine, deocamdată, infractorului Nicolae Minea, adică tocmai aceluia care a reclamat anumite nereguli în activitatea chestorului Ion Stoica. Cu alte cuvinte, cei 14 membri ai Corpului de Control din MAI sunt oaspeţii de seamă ai reclamantului Minea până în data de 9 septembrie. În fiecare seară aceşti „specialişti" mănâncă şi bea împreună cu... Nicolae Minea! Chiolhanuri peste chiolhanuri! Subofiţerul Norişor este cel care le „toarnă" în pahare. Aşteptăm cu nerăbdare şi noi, în aceste condiţii, rezultatele controlului şi nota de plată a „dezmăţului" de la Motelul Capela. „Ziarul de Vâlcea" va prezenta această situaţie incredibilă ministrului Traian Igaş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe