Într-o conferință de presă susținută de primarul municipiului Ramnicu Valcea, Mircia Gutău, vorbind despre contracandidați și sondaje, acesta spune că principalul său contracandidat ar fi afaceristul Vicențiu (Viki) Mocanu (foto) din partea AUR. Într-un discurs, Gutău a spus că, potrivit unui sondaj de uz intern, viceprimarul Virgil Pîrvulescu (PNL) ar fi căzut pe trei în preferințele râmnicenilor. Dezbaterea a plecat de la faptul că dinspre PNL Vâlcea au venit numeroase invitații către celelalte forțe politice să se unească împotriva PSD. Edilul-șef al Râmnicului, care va fi candidatul PSD la alegeri, susține că nu se teme de o asemenea alianță, dar că Mocanu ar fi mai credibil în fața electoratului, câtă vreme nu a participat niciodată la procesul administrativ, comparându-l cu Pîrvulescu despre care tot Gutău spune că nu a făcut nimic - relateaza gazetavalceana.ro
„Pot face coaliție contra mea toți, n-au decât s-o facă. Dar acest lucru va fi imposibil de făcut pentru că nu poți fi într-o coaliție la centru și într-o alta la nivel local. Poate că cel de la AUR, Mocanu, ar fi mai bun, pentru că celălalt a avut șansa să dovedească timp de patru ani(…) Revenind la întrebarea dumneavoastră, e mai credibil unul care nu a fost deloc, decât unul care a fost patru ani și nu a făcut absolut nimic”, a declarat Mircia Gutău.