10 minute la saună, efecte terapeutice uriașe pentru trup și minte

marți, 12 decembrie 2023

 

Task-urile profesionale, care parcă nu se mai termină, stresul cotidian, aglomerația din mijloacele de transport și somnul insuficient sunt doar câteva dintre motivele pentru care ne simțim presați, lipsiți de energie și suntem dornici de o vacanță lungă, liniștită, fără telefon sau laptop.

Este destul de greu să îți menții echilibrul fizic, mental și emoțional în vâltoarea vieții moderne, de aceea mulți dintre noi căutăm metode tradiționale pentru a ne deconecta. Pentru că vrem să trăim într-o stare de armonie cu sinele, mulți dintre noi apelăm la metode tradiționale de relaxare, cum ar fi sauna sau masajul.

Sauna, adesea asociată cu Finlanda, unde aceasta are o tradiție profund înrădăcinată, a fost folosită în diferite forme pe întreg mapamondul, fiind considerată o practică străveche - băile turcești sau ritualurile de purificare ale populațiilor indigene.

De la eliminarea toxinelor din corp și relaxarea musculară la îmbunătățirea stării de bine și reducerea stresului, sauna de la Home 36 se dovedește o modalitate eficientă de a-ți investi banii, mai ales dacă ții la sănătatea ta!

Efectele terapeutice ale saunei asupra sănătății fizice

Una dintre cele mai cunoscute efecte ale saunei este că te ajută să elimini toxinele din corp prin transpirație. În timpul unei ședințe în saună, temperatura ridicată stimulează glandele sudoripare, determinând corpul să elimine metalele grele prin piele. Acest proces de detoxifiere ajută la menținerea unui sistem imunitar sănătos și la prevenirea unor afecțiuni cronice.

Temperatura ridicată din saune are efect relaxant asupra mușchilor, eliberându-i de tensiune, ceea ce este o veste bună pentru cei care fac antrenamente intense sau au o activitate fizică zilnică solicitantă.

Expunerea la căldura din sauna dilată vasele de sânge, ceea ce îmbunătățește circulația sanguină. Acest lucru poate avea efecte benefice pentru inimă și pentru întregul sistem cardiovascular. Prin stimularea fluxului sanguin, sauna contribuie la reducerea tensiunii arteriale și la prevenirea problemelor de sănătate legate de circulație, cum ar fi venele varicoase.

Efectele terapeutice ale saunei asupra sănătății psihice

Unul dintre cele mai evidente efecte terapeutice asupra minții este capacitatea de a reduce stresul și anxietatea. În timp ce stai într-o saună, corpul tău intră într-o stare de relaxare profundă, iar nivelurile de cortizol (hormonul stresului) scad. La final te bucuri de o stare generală de bine și de liniște, ceea ce îți va îmbunătăți sănătatea mentală.

Pentru cei care se confruntă cu insomnii sau au un somn neodihnitor, sauna aduce efecte de neprețuit. După o sesiune în saună corpul tău se răcorește treptat, deci și somnul va fi mai odihnitor. De asemenea, relaxarea mușchilor și a minții va facilita adormirea și somnul profund pe tot parcursul nopții.

După o sesiune în saună mulți oameni se simt revigorați și energizați, cu o stare mentală pozitivă. Această stare de bine poate avea un impact semnificativ asupra calității vieții, ajutându-te să te simți mai bine în pielea ta și să te bucuri mai mult de viață.

Acordă atenție recomandărilor venite de la specialiști!

Deși beneficiile saunei pentru sănătate sunt incontestabile este important să abordăm această practică cu responsabilitate și să ne asigurăm că experiența va fi una cât se poate de sigură și de plăcută.

Înainte de a începe să folosești sauna în mod regulat este recomandat să discuți cu medicul tău, mai ales dacă ai probleme cardiace, diabet sau hipertensiune arterială sau dacă iei anumite medicamente.

O ședință în saună nu trebuie să dureze prea mult. De obicei, 10-15 minute sunt suficiente pentru a obține beneficii semnificative. NU uita: consumul de alcool înainte sau după ședința în saună este contraindicat, dat că amplifică deshidratarea și face corpul mai sensibil la temperaturile ridicate.

În final, NU te forța! Dacă simți disconfort sau amețeli în timpul unei ședințe în saună ieși imediat și răcorește-te. Nu rămâne în saună mai mult timp decât te simți confortabil.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe