O zi neagră pentru libertatea presei din România

joi, 7 decembrie 2023
Logo

O zi neagră pentru libertatea presei din România

Ringier România a anunțat azi că 20% dintre jurnaliștii Libertatea vor fi concediați. Primii dintre ei: Cătălin Tolontan, director editorial, Iulia Roșu, redactor-șef adjunct, și Camelia Stan, editor la ediția tipărită a cotidianului Libertatea.

Decizia Ringier AG de îndepărtare a celor trei vine după o perioadă în care aceștia și colegii lor, jurnaliștii de la Gazeta Sporturilor și Libertatea, au acuzat ingerințe editoriale și au cerut conducerii trustului elvețian să le garanteze că pot continua să practice jurnalismul etic și în interes public pentru care publicul îi urmărește. Organizații ale societății civile, ale industriei de publicitate, persoane publice, cititori și chiar și Consiliul Național al Audiovizualului s-au solidarizat cu jurnaliștii. Răspunsul Ringier a fost să îndepărteze, mai întâi, conducerea Gazetei Sporturilor, prin concedierea redactorului-șef, Cătălin Țepelin, apoi a lui Cătălin Tolontan, și, la începutul acestei săptămâni, a redactorului șef adjunct, Dan Udrea. Acum a venit rândul ziarului Libertatea.

Decizia abruptă și agresivă a Ringier văduvește spațiul mediatic al României de vocea uneia dintre cele mai active și eficiente echipe de jurnalism de investigație, într-o perioadă extrem de importantă pentru democrație, în contextul super-anului electoral din 2024. Într-o țară în care încrederea în mass-media scade din cauza complicităților dintre politic, business și unele entități media care au rupt de mult punțile cu publicul și cu interesul public, libertatea de la Libertatea a fost, în ultimii ani, o excepție lăudabilă și o garanție că jurnalismul în interes public se poate face și în vremuri tulburi.

Jurnaliștii sunt cei care acționează în interesul cetățenilor, nu în interesul companiilor sau al politicienilor. Jurnaliștii sunt cei care pun întrebări caselor de pariuri și firmelor de imobiliare, atunci când Ringier vrea doar să vândă publicitate.

Centrul pentru Jurnalism Independent și ActiveWatch consideră că jurnaliștii de la Libertatea și Gazeta Sporturilor au procedat corect când au refuzat să transforme publicațiile lor în agenți de lobby pentru industria pariurilor, așa cum au relatat recent că le-au cerut-o reprezentanții Ringier.

Ringier și-a justificat decizia prin pierderile de tiraj suferite de ediția tipărită și anunță că va evalua situația, dar mai întâi concediază și apoi socotește. Dar Cătălin Tolontan și Iulia Roșu nu aveau atribuții care vizau exclusiv ediția tipărită. „În momentul concedierii, Iulia Roșu l-a întrebat pe Dan Puica, CEO România, dacă <<știi în ce constă munca mea?>>. Directorul general i-a răspuns că <<nu>>, conform redactorului șef adjunct”, a relatat Libertatea azi. Schimbul de replici reflectă, într-un mod amar, dimensiunile abuzive ale acestor concedieri.

Compania nu a prezentat public nicio cifră care să arate deficitul financiar și felul în care Cătălin Tolontan, Iulia Roșu sau ceilalți 15 jurnaliști care vor fi concediați ar fi generat deficitul comercial, acesta nefiind în responsabilitatea lor. Responsabilitatea jurnaliștilor este de a aduce publicului informațiile de care are nevoie. Datorită echipelor Libertatea și Gazeta Sporturilor, românii au aflat despre HexiPharma, despre colapsul asigurărilor, despre abuzuri ale aleșilor locali, ale poliției, despre drepturile grupurilor vulnerabile și despre zeci de alte subiecte și teme de interes public.

Gazeta Sporturilor și Libertatea au avut curajul să scrie și despre firmele puternice care-și asigură liniștea cumpărând tăcere prin publicitate. Au făcut-o chiar și atunci când acestea plăteau publicitate în paginile unuia dintre cele două ziare.

Momente ca acesta demonstrează cât de importantă este susținerea jurnalismului de către public. Fără un public implicat, care să susțină și financiar jurnalismul, acesta rămâne la mâna puternicilor zilei.

ActiveWatch și Centrul pentru Jurnalism Independent își exprimă dezamăgirea față de modul în care Ringier își încalcă principiile de independență editorială pe care le clamează public și sunt solidare cu jurnaliștii de la Libertatea și Gazeta Sporturilor.

Vezi comunicatul pe site-ul ActiveWatch

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe