Sparle si soparle, 19.10.2023

joi, 19 octombrie 2023
  • S-a aflat cine este bărbatul ale cărui oseminte au fost găsite de salvamontiștii din Vâlcea. Se dusese să caute „energia” din Buila, conform fanatik.ro ​Descoperirea făcută în Vârful Țucla a fost realizată chiar de către șeful Serviciului Salvamont Vâlcea, Mircea Lera. Pelerinul Alexandru Lupu avea 67 de ani și a fost dat dispărut acum două luni, de către călugării mănăstirii Pătrunsa, considerată cea mai izolată mănăstire din România. Conform călugărilor de la Mănăstirea Pătrunsa (Vâlcea), bărbatul a fost văzut în viață ultima oară pe 25 august 2023, când s-a decis să plece de la mănăstirea izolată din vârf de munte, cunoscută drept Meteora României. Ulterior, s-a aflat că bărbatul a plecat să caute „energia” din Buila, deși avea îmbrăcăminte și încălțăminte de stradă.

 

  • În perioada 18-20 octombrie 2023, orașul Băile Govora este gazda celei de-a 24-a ediții a Conferinței Internaționale „New Cryogenic and Isotope Technologies for Energy and Environment” - EnergEn2023, eveniment de tradiție organizat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice - ICSI Râmnicu Vâlcea. Festivitatea de deschidere oficială a avut loc la Centrul Cultural „Virginia Andreescu-Haret” din orașul Băile Govora, în data de 18 octombrie 2023. De asemenea, în zilele de 19 și 20 octombrie 2023, centrul cultural va găzdui și câteva sesiuni științifice la care participă specialiști în domeniu din țări precum Belgia, China, Croația, Franța, Germania, România, Republica Moldova, Slovenia, SUA și Ucraina. Hotelul Palace asigură cazarea și mesele pentru delegațiile prezente la acest eveniment de importanță internațională.

 

  • Marți a fost prima zăpadă pe Transalpina. „Drumarii au acționat noaptea trecută pe DN67C (Transalpina) cu două utilaje de deszăpezire pentru a asigura un carosabil practicabil în condiții de siguranță. A fost împrăștiat material antiderapant și s-a intervenit și cu lama acolo unde a fost cazul. Rugăm participanții la trafic să aibă autoturismele echipate corespunzător pentru iarnă dacă doresc să parcurgă drumuri unde temperaturile sunt scăzute sau unde sunt precipitații sub formă de ninsoare”, anunță CNAIR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe