Recesiunea a afectat serios economia din Vâlcea şi salariile angajaţilor

miercuri, 25 mai 2011

• Potrivit statisticilor oficiale,

Recesiunea a afectat serios economia din Vâlcea şi salariile angajaţilor

Recesiunea a murit! După doi ani şi câteva luni de recesiune, este momentul să tragem linie, să facem bilanţul! Să vedem cât am pierdut, cum am supravieţuit şi, dacă este cazul, unde am reuşit să câştigăm! Econtext.ro vă prezintă modul în care au evoluat judeţele României în recesiunea pe care tocmai ce am depăşit-o. Mai exact, ce judeţe au sărăcit şi care s-au îmbogăţit, unde s-a devalorizat economia şi unde a crescut ea. Cu alte cuvinte, vom radiografia valoarea economică a fiecărui judeţ, calculată în bani. Pe scurt: cum au ieşit judeţele României din recesiune!

Econtext.ro a publicat în săptămânile trecute şi alte articole conexe: despre valoarea la zi a economiei din fiecare judeţ, despre numărul de angajaţi din fiecare judeţ, despre salariul din fiecare judet, etc.
Mai întâi, să spunem că înţelegem prin recesiune perioada dintre începutul anului 2009 şi finalul anului 2010. Practic, anii 2009 şi 2010, cu trimestrele de rigoare, exact cum arată datele transmise de către Institutul Naţional de Statistică (INS).
Din acest punct de vedere, judeţul Vâlcea se află pe locul 11 la nivel naţional în topul scăderilor în cei doi ani de recesiune, cu minus 374 milioane lei (scădere de la 7,33 miliarde de lei, 6,96 miliarde de lei).

V-aţi întrebat vreodată cât valorează fiecare judeţ din România? Cât produce el? Cât valorează ceea ce produce fiecare judeţ, calculat în bani, în lei? Care judeţ este cel mai productiv din România, care are cea mai mare valoare economică? Econtext a realizat o analiză în care vă prezintă valoarea economică a fiecărui judeţ din ţara noastră, după cum este estimată de Comisia Naţională de Prognoză (CNP) pentru acest an. Din acest punct de vedere, judeţul Vâlcea se află pe locul 25, cu o valoare estimată de 7,37 miliarde lei.

Câţi oameni lucrează în România? Unde se munceşte cu cel mai mult spor? Care sunt oraşele care au cei mai mulţi angajaţi? Dar cele cu cei mai puţini? Econtext.ro vă prezintă o analiză referitoare la numărul de angajaţi din România, după date preluate de la Comisia Naţională de Prognoză (CNP). Pe scurt, va prezentăm o prognoză privind numărul de salariaţi care ar putea lucra în fiecare judeţ din România, în acest an. Şi din acest punct de vedere, judeţul Vâlcea se află pe locul 25, cu un număr de 76.400 de persoane.
Trebuie să mai spunem că potrivit prognozelor, în 2011, în judeţul Vâlcea se va înregistra un salariu mediu pe angajat de 1.263 lei.

Sursa: econtext.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe