Paraclisul Arhiepiscopal „Toți Sfinții” din municipiul Râmnicu-Vâlcea a reluat la începutul noului an școlar proiectele filantropice și educaționale.
Astfel, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, copiii de la Grădinița Toți Sfinții din Râmnicu Vâlcea s-au bucurat de prezența preoților parohiei și au primit rechizite și materiale pentru buna desfășurare a activității educaționale.
„Acest așezământ educațional confirmă bunul nume ce l-a dobândit în cei peste 100 ani de existenţă, sub mantia ocrotitoare a parohiei, contribuind permanent la formarea și modelarea a numeroase generații de râmniceni, prin cultivarea în inima şi mintea copiilor a valorilor reale precum iubirea, bunătatea, răbdarea, modestia, înfrânarea. Biserica Toţi Sfinţii caută să îmbine latura cunoaşterii cu cea afectiv-atitudinală necesare formării personalităţii copilului din perspectiva valorilor creştine, într-o atmosferă de cooperare şi nu de concurenţă sau de presiune exterioară. Educaţia moral-creştină este extrem de importantă în dezvoltarea armonioasă a copilului, a personalităţii acestuia”, a subliniat părintele Mihai Cârstea.
Web Design by DowMedia