Cine sunt “britanicii" care au luat 12% din Oltchim Râmnicu Vâlcea

miercuri, 13 aprilie 2011

Cine sunt „britanicii" care au luat 12% din Oltchim Râmnicu Vâlcea

• Carlson Private Equity administrează fonduri specializate pe investiţii în active cu probleme şi afaceri mici şi mijlocii cu performanţe slabe din Europa şi Asia

• întâmplător sau nu preşedintele acestui fond de investiţii este polonezul Arthur P. Jedrzejewski. Aşadar, polonezii britanici şi-au dat mâna cu polonezii germani şi-i vor face zile fripte directorul general de la Oltchim SA, "eternul şi fascinantul" Constantin Roibu

Fondul britanic Carlson Ventures International Ltd. a ajuns să deţină 12% din acţiunile combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) şi ar putea intra în cursa pentru privatizarea companiei, de care e interesat şi grupul german PCC.
Carlson Ventures a preluat săptămâna trecută circa 9,2% din acţiunile Oltchim prin intermediul unei firme înregistrate în Cipru, Nachbar Services, în urma unor tranzacţii de 3,3 mil. euro, ajungând la 12% din companie.

Acţiunile Oltchim au crescut puternic înainte de achiziţiile de săptămâna trecută, dublându-şi preţul în circa o lună şi jumătate. Vineri titlurile Oltchim au închis la 0,43 lei, capitalizarea companiei fiind de 35,8 milioane de euro.
Despre Carlson Ventures International există foarte puţine informaţii pe internet, legate de două tranzacţii realizate în Polonia, respectiv vânzarea unor pachete de acţiuni la Art New Media, o firmă care oferă servicii de "art management", şi la Mennica, o firmă poloneză specializată în emiterea de monede şi obiecte de colecţie.

Fondul Carlson Ventures International ar fi administrat de compania britanică Carlson Private Equity, potrivit Mediafax.
Carlson Private Equity administrează fonduri specializate pe investiţii în active cu probleme şi afaceri mici şi mijlocii cu performanţe slabe din Europa şi Asia, potrivit descrierii de pe site-ul propriu. De asemenea, compania se focalizează pe companii neperformante, restructurare financiară şi situaţii de redresare. "De vreme ce nu suntem o casă de private equity tradiţională, ci mai mult un fond de oportunităţi, nu ne temem de pierderi semnificative sau capitaluri proprii negative", se mai arată pe site-ul companiei.

Oltchim reprezintă o investiţie care se pliază pe profilul unui astfel de investitor. Combinatul chimic a înregistrat în ultimii trei ani pierderi cumulate de 658 de milioane de lei (peste 150 de milioane de euro), pe fondul reducerii activităţii în urma închiderii de către Petrom a rafinăriei Arpechim în 2008, principalul furnizor de materie primă al Oltchim.
Combinatul a cumpărat secţia de petrochimie a Arpechim de la Petrom la finele lui 2009, dar anul trecut a ţinut-o închisă pentru reparaţii şi modernizări, dar şi din cauză că nu a avut finanţare pentru capitalul de lucru necesar repornirii instalaţiilor.

Compania avea la finele anului trecut capitaluri proprii negative de 675 de milioane de lei (165 mil. euro), în condiţiile în care datoriile totale se ridicau la 2,29 mld. lei (peste 550 mil. euro).
Britanicii ar putea fi interesaţi să preia pachetul majoritar de acţiuni al Oltchim, în condiţiile în care Guvernul s-a angajat să înceapă procedura de privatizare a combinatului, la solicitarea FMI. Guvernul s-a angajat ca până în luna august să desemneze un consultant de talie internaţională pentru a pregăti privatizarea Oltchim, urmând ca licitaţia pentru vânzarea companiei să aibă loc undeva la mijlocul anului 2012.

Carlson Private Equity investeşte în mod tradiţional între 10 şi 100 de milioane de lire sterline în cadrul unei singure tranzacţii şi este interesat doar de achiziţia unor pachete majoritare, se mai arată pe site-ul grupului.
Britanicii ar putea fi astfel un concurent pentru grupul german PCC care deţine 12% din Oltchim din ianuarie 2008 şi care a făcut presiuni puternice în ultimii doi ani pentru demararea procesului de privatizare a combinatului. Grupul PCC, care are de asemenea operaţiuni în sectorul chimic, fiind concurent pe anumite segmente cu Oltchim, este controlat de omul de afaceri german Waldemar Preussner.

PCC este în conflict deschis cu directorul general Constantin Roibu, care conduce Oltchim de aproape 20 de ani, pe care îl consideră responsabil pentru rezultatele negative din ultimii ani.
De celalaltă parte, Roibu spune că prin iniţiativele lor, nemţii au încercat să blocheze finanţarea şi activitatea Oltchim pentru a prelua controlul companiei pentru un preţ cât mai mic.

Întrebarea este de partea cui se va poziţiona noul acţionar?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe