Nemulțumit de modul în care decurge procesul în care este judecat pentru ucidere din culpă, fostul ministru al Finanțelor, Daniel Chițoiu, a cerut strămutarea procesului la o instanță din Vâlcea. În cererea lui, demnitarul susține că magistratul de la Judecătoria Pitești s-a antepronunțat în dosar, respingându-i toate cererile din timpul cercetării judecătorești. Un alt motiv invocat în cererea de strămutare este presiunea din ziarele locale. Mai mult, acesta a spus că a înaintat o plângere împotriva judecătoarei la Inspecția Judiciară și se aștepta că magistrata să depună cerere de abținere ceea ce nu a făcut.
În timpul procesului, aflat pe rolul Judecătorii Pitești, Daniel Chițoiu, prin avocatul său, a depus multe contestații și cereri acestea fiind respinse de judecătorul cauzei. Fostul ministru consideră că în acest fel magistrata s-a antepronunțat și nu îi dă posibilitatea să se apere, luând în considerare numai probele administrate în timpul cercetărilor. Ca să scape de procesul de la Pitești, fostul ministru a făcut la Curtea de Apel Pitești o cerere de strămutare. Acolo a explicat, în detaliu, ce îl nemulțumește. Din motivarea judecătorilor Curții de Apel Pitești la sentința privind cererea de strămutare am aflat că pe data de 31 martie anul acesta, Daniel Chiţoiu, prin avocatul său, a depus sesizarea nr. 3090 la Inspecţia Judiciară împotriva judecătoarei. Când s-a prezentat la următorul termen de judecată a anunţat completul de această sesizare. „Pornind de la aceasta, apărarea a înţeles să fomuleze o cerere, o sesizare la Inspecţia Judiciară în privinţa doamnei judecător, pe care i-a şi adus-o la cunoştinţa acesteia, arătând că se poate abţine de la soluţionarea prezentei cauze. Magistratul nu a formulat declaraţie de abţinere, petentul a formulat cerere de recuzare împotriva acesteia, cerere ce a fost respinsă la mai puţin de 40 de minute de la momentul la care a fost formulată, într-un mod ciudat, fără ca dosarul să părăsească sala de judecată. Mai arată că magistratul de la fond este decanul de vârstă al Judecătoriei Piteşti. Având în vedere aceste considerente, consideră că s-a creat o stare conflictuală între inculpat şi judecătorul cauzei, acesta nemaiputând judeca cu imparţialitate”, reiese din motivarea Curţii de Apel Piteşti - relatează curier.ro
Alt jeg protejat al sistemului cauta sa scape de rigorile Legii. Musiu , nimeni in piata , ai gresit trebuie sa platesti. Sau crezi ca daca ai fost linge cur al celui ce are mai multe fete , decit neveste tinute , poti sa incalci Legea fara sa dai socoteala. Daca este cazul si ai onoare , cum pretindeai , mergi la Rahova baiete si ispasesteti pedeapsa. Esti autorul moral al desfiintarii Oltchim pentru ca ai protejat hotii in frunte cu marele roib. Nici macar citiva ani de puscarie nu sint destui pentru raul facut acestei tari. Jegurile trebuie sa plateasca , toti , pentru dezastrul pe care l-au adus acestei tari. Rusine sa va fie , tuturora. La bulau cu voi si sa stati acolo pina cind o sa realizati cit rau ati facut omenirii.