Râmnicu Vâlcea prinde culoare între 27 şi 30 iulie 2023! Cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Ariel Vâlcea Fest, coordonată de directoarea Anca Olteanu, transformă oraşul într-un centru performativ cu o mulţime de evenimente captivante. Festivalul adună trupe de teatru, regizori şi actori veniţi din toate colţurile ţării dar şi din afara României, oferindu-le o platformă pentru a-şi prezenta producţiile şi bucurând publicul atât cu piese de teatru de renume cât şi cu evenimente stradale pline de culoare şi energie.

Spectatorii vor putea urmări, în cele 4 zile ale evenimentului, reprezentaţii de teatru live, spectacole de stradă, spectacole pentru copii, parade stradale şi multe altele. Festivalul include o selecţie diversă de producţii teatrale, atât clasice, cât şi contemporane.

Festivalul Ariel Vâlcea Fest, organizat de Teatrul Ariel în parteneriat cu Primăria Vâlcea, joacă un rol important în promovarea dialogului cultural şi în crearea de legături între artişti locali şi cei din restul ţării sau internaţionali. Este un eveniment vibrant şi captivant care celebrează arta teatrală într-o manieră interactivă şi diversă şi totodată un loc unde pasionaţii de teatru, artiştii şi comunitatea se întâlnesc pentru a se bucura de reprezentaţii de calitate şi a explora lumea minunată a teatrului.

Evenimentele din cadrul Ariel Vâlcea Fest se desfăşoară în mai multe săli de spectacole din Râmnicu Vâlcea, dar şi în aer liber, oferind publicului şi reprezentaţii cu acces liber. Programul include evenimente pentru toate vârstele, inclusiv spectacole dedicate copiilor.

Deschiderea oficială are loc în data de 27 iulie începând cu ora 16:00, printr-o paradă stradală grandioasă, urmată de celebrul spectacol de teatru „Elixir”, cu Maia Morgernstern si Marius Bodochi în rolurile principale.

Spectacolul „Elixir” are loc începând cu ora 18:30, la Casa de Cultură a Sindicatelor şi este o adaptare a cărţii cunoscutului dramaturg şi romancier Eric-Emmanuel Schmitt. Celebra producţie îşi propune să răspundă la întrebarea „Este dragostea este oare un sentiment declanşat de un proces chimic, sau este pur şi simplu un miracol al spiritului, imposibil de explicat”? Foşti iubiţi, Adam şi Louise trăiesc la mii de kilometri depărtare unul de celălalt, el la Paris, ea în Montréal. Corespondând pe e-mail, cei doi îşi evocă trecutul comun, rănile încă neînchise, momentele de bucurie, dar şi noile relaţii. Ceea ce-i apropie însă a doua oară este prietenia, construită de comun acord şi însoţită de o provocare: ar putea să-şi reînvie dragostea tocmai vorbind despre dragoste? Eric-Emmanuel Schmitt, observator minuţios şi lucid al capriciilor inimii, reuşeşte să transpună în această piesă, cu fine şi surprinzătoare nuanţe, parcursul plin de capcane al unei legături amoroase tipice pentru vremurile noastre.

În ultima zi a Festivalului Vâlcea Fest spectatorii se pot bucura de spectacolul „Furtuna”, de William Shakespeare, regie, muzică şi versuri de Ada Milea. Din distribuţie fac parte Cătălin Babliuc, Anca Sigartău, Lucian Iftime, Silvana Negruţiu, Maria Veronica Vârlan, iar spectacolul se joacă la Casa de Cultură a Sindicatelor.

Programul complet al evenimentelor va fi anunţat în curând.

Rezervări la 0350427500 sau 0747227771

Biletele se pot achiziţiona de la sediul Cinematografului „Geo Saizescu” (B-dul Tineretului nr. 2A, Râmnicu Vâlcea). Program casierie: marţi-duminică 10:00 - 22:00

Teatrul Ariel Online
Facebook: https://www.facebook.com/teatrul.ariel
Instagram: https://www.instagram.com/teatrularielvalcea
Website: https://www.arieltheatre.ro