Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, și cu implicarea directă a celor patru Protoierii din Arhiepiscopia Râmnicului, vineri, 23 iunie 2023, în parohiile și centrele sociale pentru bătrâni din cadrul Eparhiei s-au desfășurat activități pastoral-misionare dedicate persoanelor văduve, pentru a marca Ziua Internațională a Văduvelor.
Pentru a evidenția dificultățile cu care se confruntă văduvele din întreaga lume și pentru a sensibiliza populația în vederea sprijinirii acestora, pe data de 23 iunie este marcată Ziua internațională a văduvelor. Această zi a fost adoptată de Organizaţia Naţiunilor Unite în anul 2010, la propunerea unei fundații din Marea Britanie, care o marca încă din anul 2005.
Astfel, în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, s-au derulat următoarele activități:
„Dacă persoanele văduve rămân invizibile, tot invizibile vor rămâne și suferințele lor. Pentru aceasta, toți trebuie să știm faptul că situația dificilă în care se află numeroase persoane văduve nu este una specifică doar țărilor mai slab dezvoltate, cum am putea crede la prima vedere, unde sărăcia și stigmatizarea socială îmbracă uneori forme dintre cele mai agresive, ci ea este prezentă și în țara noastră, în comunitatea în care trăim și poate chiar pe strada noastră, unde numeroase persoane se luptă cu singurătatea sau cu tristețea. De asemenea, în țara noastră foarte mulți copii sunt crescuți de mame văduve sau părăsite de soți, care poartă singure toate grijile casei, împreună cu educația și ocrotirea copiilor. Grija față de persoanele văduve a fost și va rămâne o preocupare constantă în parohiile ortodoxe, aceasta întemeindu-se atât pe poruncile dumnezeiești din Vechiul Testament, care acordau o protecție deosebită văduvelor și orfanilor, cât și pe practica apostolică de a le ocroti pe văduve, ca și pe toți cei singuri și vulnerabili. Dacă toți suntem frați între noi și dacă toți ne închinăm aceluiași Tată, Care este în ceruri, atunci singurătatea sau oricare altă formă de izolare socială trebuie să înceteze în mijlocul nostru. În acest sens, prin marcarea Zilei Internaționale a Văduvelor în protoieriile și parohiile din Arhiepiscopia Râmnicului ne-am propus să punem în lumină prezența și greutățile din viața văduvelor, ca acestea să fie cunoscute de către toți aceia care nu iau contact ușor cu astfel de realități sociale. Aceste activități sociale și pastoral-misionare sunt, în același timp, o expresie firească a grijii Bisericii față de persoanele vârstnice, grijă pusă în lumină în mod deosebit anul acesta, când clerul și credincioșii din Patriarhia Ortodoxă Română comemorează Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice”, a spus doamna Viorica-Adriana Iancu, consilier social în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului.
Web Design by DowMedia