Guvernul a anunțat că va adopta un memorandum privind majorările salariale ale personalului din Educație prin noua lege a salarizării.
În memorandum - document fără putere de lege - se prevede că noua lege va avea la bază principiul potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/ asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023 - relateaza hotnews.ro
De asemenea, stabilirea unei prevederi în contractul colectiv de muncă la nivel de sector „învățământ preuniversitar”, prin care pe perioada concediului de odihnă, precum și pentru zilele de concediu plătit, personalul din învățământ va avea dreptul la o indemnizație de concediu calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază și a sporurilor/indemnizațiilor de care beneficiază, potrivit legii, corespunzător fiecărei luni calendaristice în care se efectuează concediu de odihnă, se arată în document.
„Memorandumul va fi adoptat în ședința Executivului de mâine, 8 iunie 2023, și va fi publicat în Monitorul Oficial al României, pentru a consolida garanțiile guvernamentale privind prioritizarea Educației în viitoarea grilă de salarizare și utilizarea ca sistem de referință a salariului mediu brut pe economie pentru salariul debutantului/asistentului universitar. Garanțiile guvernamentale incluse în Memorandum sunt asumate și la nivelul Coaliției de guvernare, ai căror lideri și le-au însușit în cadrul unui Angajament politic”, precizează guvernul.
Ciucă și Ciolacu, mesaj simultan pe Facebook
Liderii coaliției, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, au postat simultan pe Facebook un mesaj - același - în care anunță adoptarea acestui memorandum, în ședința de joi a Guvernului:
- „Ne aflăm într-un moment în care fiecare zi de întârziere poate afecta viitorul unei generații întregi de copii. Sute de mii de elevi și părinții lor trăiesc în continuare cu teama că nu își vor putea da examenele. Acest lucru trebuie să înceteze.
- Mi-am luat astăzi angajamentul alături de liderul PNL, Nicolae Ciucă, că viitorul Guvern va pune în aplicare creșterea salariilor din Educație având ca bază creșterea salariului profesorului debutant/ asistentului universitar la nivelul salariului mediu brut pe economie.
- În ședința de Guvern de mâine, acest angajament va fi transpus sub forma unui Memorandum care consfințește decizia acestei guvernări de a pune Educația în centrul politicilor sale publice”.
Prima reacție a sindicatelor
Vicepreședintele FSLI, George Purcaru, spune că profesorii așteaptă publicarea acestui document în Monitorul Oficial, pentru a vedea exact textul:
- „Noi am cerut un act normativ, care să fie publicat în Monitorul Oficial, și mai cerem ca viitoarea lege a salarizării să nu fie aplicată etapizat, pe 3 ani, și în ianuarie 2024. Noi ne menținem aceste cerințe.
- Vom analiza textul (memorandumul - n.r.) și vom vedea și ce efect juridic va avea, pentru că nu vreau să rămânem la nivelul de promisiuni. (...) În textul făcut public, nu se precizează de când până când va fi aplicat acest principiu.
- Așa cum am spus de fiecare dată, am avut foarte multe acorduri semnate și nu s-au respectat, așa că este firesc să cerem garanții clare publicate în Monitorul Oficial.
- Greva a fost declanșată de colegii noștri și tot de ei poate fi oprită”, a declarat la Digi 24 vicepreședintele FSLI, care a acuzat din nou că Guvernul nu i-a chemat pe liderii sindicali la „negocieri serioase”.
El a precizat că la acest moment procentul angajaților aflați în grevă este neschimbat - 86%.
Angajații din învățământ au anunțat că nu renunță la greva generală, în ciuda ordonanței de guvern care rezolvă o parte dintre revendicările lor.
Profesorii au cerut stabilirea prin lege a faptului că salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, aplicarea grilei de salarizare pentru învățământ într-un termen mai scurt decât cei trei ani anunțați de Guvern, majorări de salarii și mai mari decât în ordonanța dată zilele trecute, acordarea, de la 1 ianuarie 2024, a cel puțin 15% din cheltuielile bugetului consolidat pentru învățământ.
Angajații din învățământ sunt în a treia săptămână de grevă generală.
- Profesorii continuă greva. Mesajul pentru elevii de clasa VIII-a și a XII-a care se pregătesc pentru examenele naționale / Peste 2.500 de dascăli, protest în stradă la Iași. Un nou miting de amploare în București, joi sau vineri