
Primăria Râmnicu Vâlcea garantează plata integrală a indemnizațiilor pentru persoanele cu handicap grav, înainte de finalul anului, în ciuda presiunilor bugetare
Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea anunță că va achita în totalitate indemnizațiile de însoțitor pentru luna decembrie, menținând sprijinul acordat persoanelor cu handicap grav, chiar și în contextul unor constrângeri bugetare.
Cele 1.761 de persoane beneficiare vor primi sumele aferente în două tranșe: prima, în cuantum de 1.780 lei de persoană, este programată pentru data de 16 decembrie și va fi plătită din fonduri provenite de la bugetul de stat.
Restul sumei, până la totalul de 2.574 lei de persoană, va fi achitat din bugetul local până la sfârșitul anului, după rectificarea bugetară ce urmează să fie supusă votului în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local din luna decembrie.
Totodată, autoritățile locale dau asigurări că salariile asistenților personali vor fi achitate integral și la termen, ca urmare a eforturilor de gestionare eficientă a bugetului municipal.
Primăria subliniază că, pe tot parcursul anului 2025, a menținut continuitatea plăților pentru persoanele cu handicap grav, considerate o categorie vulnerabilă prioritară în politicile sociale ale administrației locale.
Web Design by DowMedia