
Tribunalul Vâlcea, alături de instanțele din țară în apărarea independenței justiției. Judecătorii susțin Înalta Curte și pe Lia Savonea în fața atacurilor politice și mediatice
Tribunalul Vâlcea se alătură celorlalte instanțe din România care au semnat un amplu demers de solidaritate cu Înalta Curte de Casație și Justiție și cu președintele acesteia, doamna judecător Lia Savonea, în contextul unor atacuri publice și presiuni fără precedent asupra conducerii instanței supreme. Inițiativa, pornită de președinții curților de apel, a fost sprijinită rapid de majoritatea tribunalelor din țară, inclusiv de Tribunalul Vâlcea, condus de judecătorul Ioana Andreea Comănescu, care și-a exprimat deschis adeziunea față de mesajul comun privind apărarea independenței justiției și a statului de drept.
Într-un document semnat de președinții tribunalelor din toate județele României, magistrații subliniază că „justiția română este un sistem unitar”, iar discreditarea publică a Înaltei Curți echivalează cu o lovitură dată întregului sistem judiciar. Ei atrag atenția că încercările de manipulare și dezinformare care vizează conducerea instanței supreme riscă să submineze încrederea cetățenilor în întreaga magistratură.
Prin acest demers de solidaritate instituțională, judecătorii afirmă răspicat că justiția nu se negociază, nu cedează și nu acceptă presiuni de natură politică sau mediatică, ci își păstrează rolul constituțional de garant al drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.
Documentul integral, semnat de peste 50 de președinți de tribunale din România, reprezintă o poziție fermă a corpului judiciar în fața tentativelor de subminare a autorității Înaltei Curți de Casație și Justiție și a președintelui acesteia, Lia Savonea.
Web Design by DowMedia