
INVESTIGAȚIE | Spitalul „1 Mai” din Băile Olănești are contract cu Olănești Riviera, iar apele minerale nu au fost niciodată „privatizate”
O nouă furtună mediatică a fost stârnită artificial în jurul izvoarelor din Băile Olănești, după ce senatorul independent Ștefan Borțun (fost POT) a acuzat că spitalul public „1 Mai” nu mai are acces la apa terapeutică și că „resursa statului a devenit profit privat”. Declarațiile sale – rostogolite rapid printr-o petiție online care cere „eliberarea izvoarelor” – sunt însă false și înșelătoare, contrazise de acte oficiale și de legislația în vigoare.
Potrivit informațiilor verificate de redacție, Spitalul Elias, care administrează secția „1 Mai” din Olănești, are un contract de furnizare în vigoare cu Olănești Riviera SA de peste un an.
Prin urmare, nu vorbim despre nicio „interdicție”, ci despre un acord funcțional, cu tarife și volume stabilite.
Apele minerale sunt proprietate publică, iar exploatarea lor se face prin concesiune legală, conform Constituției și reglementărilor ANRM.
Olănești Riviera SA plătește redevențe și taxe anuale, efectuează analize periodice și asigură mentenanța captărilor și a instalațiilor. Fără acest operator, stațiunea ar fi ajuns o ruină, exact cum s-a întâmplat în alte centre balneare lăsate fără investiții.
Confuzia intenționată între „concesiune” și „privatizare” este una dintre cele mai vechi minciuni populiste care circulă ciclic.
Documentul nu oferă nicio soluție concretă și pleacă de la o premisă falsă: că izvoarele ar fi „închise”.
În realitate, accesul public se face controlat, prin sistemul de cartele medicale, care reglementează cantitatea de apă consumată în scop terapeutic. Măsura nu are caracter comercial, ci medical și tehnic, impusă de debitul limitat și de necesitatea dozajului.
Cei care promovează petiția ignoră că Primăria Olănești sau oricare altă instituție publică nu deține licență de exploatare și nu ar putea, legal, să administreze izvoarele nici măcar o zi.
Cazul „Olănești” nu e o dramă a sănătății, ci o poveste fabricată politic, menită să inflameze opinia publică.
Faptele arată limpede:
Tiberiu Pîrnău
Web Design by DowMedia