MĂNĂSTIREA ALINA-MARIA – LĂCAȘUL RIDICAT DIN DURERE, PE ACOPERIȘUL MUNȚILOR

MĂNĂSTIREA ALINA-MARIA – LĂCAȘUL RIDICAT DIN DURERE, PE ACOPERIȘUL MUNȚILOR

La peste 1.600 de metri altitudine, acolo unde vântul taie în stâncă iar liniștea are conturul unei rugăciuni nerostite, se află unul dintre cele mai tulburătoare lăcașuri de cult din zona Vâlcea–Gorj: Mănăstirea Alina-Maria. Puțini ajung până aici, pe Vârful lui Roman, dar cei care o fac descoperă nu doar un loc retras, ci povestea unei iubiri sfâșiate, transformată în ziduri de piatră, icoane și lumină.

Nimic din frumusețea sălbatică a muntelui nu lasă să se ghicească tragedia care a stat la temelia acestei mănăstiri. Ctitorul, un om de afaceri din Sibiu, și-a pierdut fiica – Alina-Maria – la doar 25 de ani, în urma unei intervenții chirurgicale. Moartea tinerei a rupt un destin, dar a născut altul. Tatăl, măcinat de durere, a decis ca numele ei să rămână viu într-un loc unde cerul pare mai aproape decât oriunde: o mănăstire ridicată în memoria fiicei sale, într-un spațiu pe cât de greu accesibil, pe atât de încărcat de liniște.

Drumul până la mănăstire urcă abrupt dinspre Horezu, șerpuind prin păduri dese, până când arborii se răresc, iar muntele rămâne deschis, dominat de șuierul vântului. De aici începe adevărata poveste a locului. Episcopul vicar Emilian Lovişteanu a fost cel care a identificat platoul ideal, după o zi întreagă petrecută pe creste împreună cu apropiați ai ctitorului. Obștea din Horezu a donat terenul stâncos, un gest de solidaritate care avea să permită ridicarea unui schit într-un spațiu ce amintește de mănăstirile suspendate din Grecia.

Construcția a fost o luptă cu natura. Fundația a fost săpată până la opt metri în stâncă, pentru a rezista iernilor care aduc aici zăpezi de peste doi metri. Nimic nu este simplu la această altitudine. Până și aducerea apei a fost o provocare, iar pentru electricitate s-a găsit singura soluție posibilă: un sistem fotovoltaic modern, fără de care viața în vârf ar fi imposibilă.

Între 2011 și 2014, muncitorii au ridicat zid cu zid lăcașul ce poartă hramul Adormirii Maicii Domnului. Iar astăzi, în pridvor sau în bisericuța mică de lemn și piatră, pelerinii găsesc o pictură discretă, pe partea stângă: ctitorul împreună cu familia sa și chipul Alinei-Maria, luminoasă, prezentă prin culoare, prin nume și prin însăși existența acestui loc.

Aici, pe vârf de munte, viața curge altfel decât în lume. Câteva măicuțe au grijă de mănăstire, de potecile înguste, de clopotnița ce răsună printre brazi, de chiliile simple unde lumina intră timid, ca o binecuvântare. Iarna, când viscolul izolează tot platoul, ele rămân singure cu muntele și cu rugăciunea. Vara, turiștii urcă pentru a vedea panorama fantastică spre Parâng, dar rămân impresionați de liniștea grea și frumoasă a locului.

Mănăstirea Alina-Maria a devenit un reper discret al zonei. Unii o numesc „Meteora Vâlcii”, pentru felul în care pare să plutească deasupra lumii, ancorată doar de credință. Alții spun că este locul „unde se odihnesc îngerii”. Și poate că nu e doar o metaforă: aici, printre creste și nori, fiecare piatră pare să păstreze încă un ecou din dragostea unui tată care a refuzat să lase tăcerea să-și înghită fiica.

Nu este doar un lăcaș de cult. Este un testament. O poveste despre durere, despre credință și despre puterea omului de a transforma tragedia în ceva trainic, luminos. Iar muntele, tăcut și impunător, pare să păzească această poveste pentru totdeauna.