CET Govora, una dintre cele mai importante unități economice ale județului Vâlcea, traversează de ani buni o perioadă grea, marcată de insolvență, restructurări și presiune financiară. Pe postul de administrator special (ce denumire pompoasă!) al societății, numit politic, se află un personaj care pare mai preocupat să își conserve scaunul decât să rezolve problemele uriașe ale companiei: Ștefan Prală.
Numirea lui Prală la conducerea CET Govora nu a fost rezultatul unei selecții riguroase sau al unei viziuni manageriale solide. Dimpotrivă, a fost o decizie politică făcută „pe genunchi”, la insistențele directe ale primarului Mircia Gutău, care și-a dorit un om „de încredere” în fruntea celei mai sensibile și strategice companii aflate în subordinea Consiliului Județean Vâlcea. Ironia? Chiar președintele CJ, Constantin Rădulescu, instituția care are controlul legal asupra CET-ului, nu a fost deloc încântat de propunere. Dar, în stilul deja cunoscut al jocurilor de putere din Vâlcea, i s-a cam forțat mâna. Iar timpul a demonstrat că rezervele lui Rădulescu au fost întemeiate.
În cazul lui Prală există multă nepăsare, politizare și o atitudine de funcționar care „freacă menta” în birou.
Ștefan Prală rămâne bine ancorat în funcție, protejat politic, fără să fie tras la răspundere pentru lipsa de rezultate.
De fapt, numirea lui Prală nu este decât un episod într-un șir mai lung de impuneri făcute de Mircia Gutău, peste capul lui Constantin Rădulescu. Iar această tensiune s-a văzut în mai multe situații, în care Rădulescu a fost pus în fața faptului împlinit, acceptând oameni agreați de primar, deși profesionalismul lor era cel puțin discutabil.
CET Govora nu își mai poate permite conducători „de fațadă”. Nu își poate permite oameni plantați politic doar pentru a servi interese și echilibre de putere.
Iar dacă ne uităm la declarațiile de avere ale familiei Prală, observăm că lucrurile sunt departe de a sugera modestie. Conform documentului oficial depus la data de 24 mai 2024, familia deține o serie impresionantă de terenuri agricole și intravilane în Sutești, Ocnele Mari, Câineni și Râmnicu Vâlcea, toate pe numele lui Ștefan Prală – suprafețe care cumulează peste 7 hectare doar în zona rurală, plus mai multe loturi intravilane în municipiu și comunele învecinate.
La acestea se adaugă o casă de vacanță în Câinenii Mari și vehicule diverse, inclusiv un Volkswagen Transporter, o Toyota și o rulotă. Mai mult, în declarație apar și două credite consistente – unul de 300.000 lei și altul de 117.882 lei – dar și venituri anuale ale lui Prală de peste 116.000 lei, provenite din salarii obținute la Consiliul Județean Vâlcea (CET).
Cu alte cuvinte, un profil financiar solid, care nu se reflectă deloc în eficiența activității sale la CET Govora.
Pentru un administrator care nu a produs nicio reformă, nicio strategie, nicio îmbunătățire vizibilă, această discrepanță între averea personală și situația de la CET Govora deloc roză ridică întrebări legitime.
Tiberiu Pîrnău
































Stiti de ce este priceput ipochimenul? La baza reste mecanic de locomotiva , de aceea stie sa targa dupa el evenimentele. In aceasta perioada insa , locomotiva s-a cam defectat iar respectatul se bazeaza mai mult pe agoniseala decit pe rezultate. Vorba romanului din totdeauna. Decit mult si fara rost , mai bine putin si prost insa teschereaua sa fie doldora. Un control al averii ar lamuri lucrurile daca da masa cu casa adica cit a incasat cu cit a cumparat. Pina atunci mecanicul sa stea pe abatuta.