
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) confirmă că proiectul de consolidare a DN7CC, km 2+950 – 3+150, în orașul Călimănești, a fost aprobat prin Ordinul ministrului nr. 1332/2025, semnat la data de 13 august 2025, care stabilește indicatorii tehnico-economici ai investiției.
Potrivit răspunsului transmis de ministrul Ciprian-Constantin Șerban deputatului AUR de Vâlcea, Antonio Popescu, obiectivul se află în prezent în faza premergătoare procedurilor de achiziție publică pentru proiectare și execuție, acestea fiind estimate pentru Trimestrul IV 2025.
„Termenul estimat pentru demararea procedurii de achiziție publică pentru proiectarea și execuția lucrărilor este Trimestrul IV 2025. Este prematur să ne pronunțăm asupra datei exacte de execuție”, se arată în documentul oficial.
Finanțarea investiției va fi asigurată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual, proiectul urmând să beneficieze de credite bugetare și alte surse legale constituite.
Totodată, ministrul a subliniat că obiectivul a fost inclus pe lista investițiilor prioritare, urmând ca procedurile tehnice și administrative să continue în perioada următoare, astfel încât lucrările să poată fi demarate imediat după finalizarea licitației.
„Vă mulțumim pentru interesul manifestat și pentru înțelegerea privind eforturile depuse pentru implementarea acestui obiectiv”, a transmis ministrul Ciprian-Constantin Șerban în încheiere.
Web Design by DowMedia