
Ședința Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Apă Vâlcea s-a transformat într-un schimb dur de replici între primarii prezenți și conducerea Apavil SA. Doar 14 dintre cei 72 de membri au participat la întâlnire, unde tema centrală a fost lipsa planului de afaceri al operatorului județean.
Președintele ADI, Cătălin Avan (foto), a avertizat că fără acest document – obligatoriu prin lege – nu se pot prelua sistemele de apă și canalizare din comune. „Apavil nu are planul de afaceri. Fără el, nu putem continua nicio procedură”, a spus Avan.
Directorul Apavil, Ion Florescu, a admis întârzierea, susținând că planul „este în lucru” și va fi finalizat „într-o săptămână, două”, invocând birocrația achizițiilor publice.
Primarii au ridicat și problema gravă a lipsei de personal, în special pe teren. „Să angajeze oameni, altfel ne înecăm în avarii! Au 10% din necesar”, a spus primarul din Vaideeni, Daniel Băluță.
Florescu a replicat: „Am locuri, pot angaja 500. Dar ordonanțele guvernamentale îmi interzic. Politicul trebuie să intervină.”
O nouă ședință este așteptată luna viitoare, cu promisiunea prezentării planului de afaceri – document care ar putea decide soarta investițiilor în apă și canalizare din întreg județul.
Web Design by DowMedia