Ștafeta Veteranilor „Invictus” a trecut prin Râmnicu Vâlcea — voluntarii continuă drumul patriotic spre Slatina

marți, 7 octombrie 2025

Râmnicu Vâlcea a fost, marți dimineață, gazda unui moment emoționant din cadrul Ștafetei Veteranilor „Invictus”, proiect național de voluntariat sportiv și educație patriotică organizat în preajma Zilei Armatei României (25 octombrie).

În fața Monumentului Independenței, voluntarii argeșeni au predat ștafeta echipei vâlcene, care a pornit imediat spre Slatina, următoarea etapă a traseului. Momentul simbolic a fost dedicat eroilor români care au luptat pentru libertatea țării.

Fiecare kilometru alergat este un gest de recunoștință și unitate națională. Drapelul României trece din mână în mână, purtând mesajul respectului pentru veterani”, a transmis Laurențiu Mincu-Mușat, coordonatorul local al evenimentului.

Traseul Albastru, care include și județul Vâlcea, a pornit pe 1 octombrie din București și va continua prin Slatina – Craiova – Drobeta Turnu Severin – Târgu Jiu – Deva – Arad – Oradea, urmând să se încheie la Carei, pe 25 octombrie, locul eliberării finale a teritoriului românesc în 1944.

Evenimentul este organizat integral pe bază de voluntariat, fără finanțare bugetară, reunind anual sute de participanți care aduc Drapelul Național în fața fiecărei comunități, ca simbol al curajului, solidarității și memoriei eroilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • © 2025 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe