Cazul de la Mănăstirea Frăsinei, mai degrabă rupt din scenarii horror decât din realitate, primește în sfârșit o încheiere odată cu decizia definitivă a Curții de Apel Pitești. Călugărul Nicolae Stancă, cunoscut ca „Prea Cuviosul Nicodim”, și complicele său, Marian Radu, au fost condamnați pentru abuzuri sexuale asupra a doi frați minori — fapte comise sub acoperirea liniștii unei mănăstiri.
Între iulie 2021 și decembrie 2022, cei doi bărbați au comis acte de viol și corupere sexuală asupra a doi frați — unul în jurul vârstei de 10 ani, celălalt de circa 13 — în cancela mănăstirii, în chilii, și chiar folosind o coadă de mătură în agresiuni. Asemenea fapte au șocat prin cruzimea și premeditarea lor.
Procesele s-au desfășurat la secret, sub pretextul protecției minorilor, fapt ce a ținut presa și societatea civilă la distanță de detaliile grave.
La 7 martie 2024, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a luat o decizie șocantă: l-a achitat pe Stancă, iar pe Radu l-a condamnat la 16 ani de închisoare. Hotărârea a stârnit nemulțumiri, mai ales din partea victimelor și a societății care urmărea cazul.
Apelul a schimbat însă cursul: pe 5 februarie 2025, Curtea de Apel Pitești a desființat decizia de fond și l-a condamnat pe „Nicodim” la 9 ani de detenție. Pentru Marian Radu, instanța a majorat pedeapsa la 17 ani și 8 luni.
Una dintre cererile importante ale victimelor a vizat includerea Mănăstirii Frăsinei ca parte civilmente răspunzătoare — adică să plătească daune alături de cei doi vinovați. Instanța a respins această solicitare, considerând că nu există un raport care să lege direct faptele comise de atribuțiile oficiale ale călugărului. Astfel, despăgubirile — 15.000 de euro pentru fiecare victimă — vor fi cerute strict de la Stancă și Radu.
Apărarea susținea că s-au comis diverse erori procedurale: audieri fără avocat, declarări sub presiune, formulări vagi privind numărul de acte materiale etc. Totodată, un „interviu pre-test” — desfășurat în absența apărătorului — a fost contestat ca echivalent unei audieri informale ce a generat probe împotriva inculpaților.
Instanța de apel însă a considerat că probele — declarații, martori, elemente concrete din anchetă — sunt suficiente și concludente pentru a anula achitarea și a menține condamnările.
Acest dosar rămâne un reper dureros, dar și instructiv. Demonstrează că sistemul judiciar, chiar și după erori la fond sau echivoc procedural, poate corecta decizii și aplica pedepse pentru crime care sfâșie suflete și înregistrează victime colaterale — copiii abuzați.
Faptele comise sub acoperirea sacralității unui lăcaș de cult agravează și întăresc necesitatea vigilenței și transparenței în astfel de cazuri. Și mai mult: drepturile părților — victime și inculpați — trebuie protejate riguros, dar nu în detrimentul adevărului și al responsabilității penale.
Web Design by DowMedia
