
O nouă schemă de influență se conturează în jurul Administrației Bazinale de Apă Olt. Surse din interior susțin că Adrian Barbu, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Olt și patronul de facto al societății de construcții Panadria, firmă cu contracte de zeci de milioane de euro din bani publici, și-ar fi „plantat” oameni-cheie în conducerea ABA Olt.
Cea mai vizibilă mutare: numirea Nicolei Loredana Mariela în funcția de Director Tehnic Managementul European Integrat – Resurse de Apă. Venită de peste trei ani din județul Olt la Râmnicu Vâlcea, aceasta beneficiază de un pachet generos de cazare, diurne și decontări de deplasări – toate din bani publici – într-o perioadă în care autoritățile clamează austeritatea.

Adrian Barbu conduce SGA Olt și, potrivit surselor, controlează indirect societatea Panadria, care a câștigat licitații consistente pentru lucrări pe fonduri europene și contracte cu statul. În paralel, ABA Olt a devenit un pol de atracție pentru cadre venite din Olt, cum este și cazul Nicolei Loredana Mariela.
Potrivit ultimei sale declarații de avere (consultată de redacția noastră), aceasta deține un apartament în Slatina (Olt), un autoturism Toyota fabricat în 2022 și are două credite importante:
ING Bank – contractat în 2022, scadent în 2027, în valoare de 67.240 lei;
Eurobank Ergacias S.A. – contractat în 2007, scadent în 2037, în valoare de 42.000 CHF.
Venitul anual declarat în 2023 de la ABA Olt este de 104.736 lei (aprox. 8.700 lei/lună), la care se adaugă vouchere de vacanță în valoare de 1.305 lei
În timp ce ABA Olt vorbește de „optimizări” și „măsuri de austeritate”, în realitate cheltuielile cu deplasările, cazarea și diurnele pentru funcționari transferați din alte județe rămân consistente. Pentru Nicola Loredana Mariela, toate aceste cheltuieli sunt decontate de instituție, deși aceasta are domiciliul oficial la Slatina, județul Olt.
Panadria, firma despre care se spune că este controlată din umbră de Adrian Barbu, a câștigat contracte de milioane de euro pentru lucrări de întreținere, reabilitare și proiecte pe fonduri europene exact în zonele gestionate de ABA Olt. Această suprapunere ridică semne serioase de întrebare: conflict de interese? trafic de influență?
În lipsa unor clarificări oficiale, situația seamănă cu o schemă clasică: omul care decide lucrările și controlează bugetul își pune propriul „om de încredere” într-o poziție strategică pentru a asigura continuitatea contractelor.
Este nevoie ca instituțiile de control – Curtea de Conturi, Agenția Națională de Integritate și chiar DNA – să verifice modul în care sunt atribuite contractele Panadria și decontate cheltuielile Nicolei Loredana Mariela.
Într-o perioadă în care autoritățile centrale vorbesc despre „austeritate” și „restructurarea cheltuielilor publice”, cazul ABA Olt arată că la nivel local se perpetuează practici vechi: rețele de influență, bani publici cheltuiți discreționar și o lipsă cronică de transparență.
Web Design by DowMedia