Primăria Râmnicului l-a premiat pe ultimul veteran de război al orașului, Gheorghe Balmeș, la împlinirea vârstei de 101 ani

marți, 14 octombrie 2025

Primăria Râmnicului l-a premiat pe ultimul veteran de război al orașului, Gheorghe Balmeș, la împlinirea vârstei de 101 ani

Cu demnitate și seninătate, Gheorghe Balmeș – ultimul veteran de război din Râmnicu Vâlcea – i-a întâmpinat marți, de sărbătoarea Sfintei Paraschiva, pe reprezentanții Primăriei veniți să-i aducă un omagiu la împlinirea impresionantei vârste de 101 ani.

Viceprimarul Carmen Preda și directoarea Direcției de Asistență Socială, Adela Matei, i-au fost alături, împreună cu familia sărbătoritului și cu reprezentanți ai Asociației Naționale a Veteranilor de Război și ai Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir”. Cu toții i-au transmis celui mai vârstnic râmnicean urări de sănătate și recunoștință pentru sacrificiul său.

Cu vocea marcată de emoție și privirea îndreptată spre portretul soției sale, plecată dintre cei vii acum patru ani, după aproape 60 de ani de căsnicie, Gheorghe Balmeș a depănat amintiri din anii petrecuți pe frontul de Vest. A vorbit despre curaj, suferință și speranță, amintind că datoria generațiilor de azi este să apere libertatea și valorile pentru care el și camarazii săi au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial.

Cu prilejul aniversării sale, Primăria Râmnicului i-a oferit Diploma „Vârsta de Aur”, un buchet de flori și o indemnizație în valoare de 1.000 de lei. Gheorghe Balmeș este cel de-al șaselea centenar omagiat de Municipalitate în acest an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • © 2025 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe