
Poliția Vâlcea a declanșat o acțiune de amploare în întreg județul, vizând pietonii care nu respectă regulile de circulație. Razia, începută ieri, se va desfășura până duminică, 26 octombrie 2025, în toate localitățile din județ, atât în mediul urban, cât și rural.
Potrivit IPJ Vâlcea, scopul operațiunii este reducerea numărului de accidente rutiere cauzate de traversări neregulamentare sau de neatenția pietonilor. Echipajele acționează în special în zonele cu trafic pietonal intens și pe traseele considerate cu risc ridicat, în cooperare cu polițiștii locali.
În contextul programului educațional „Școala altfel”, desfășurat între 20 și 24 octombrie, polițiștii vor fi prezenți și în apropierea școlilor, muzeelor, teatrelor și altor locuri frecventate de elevi.
Reprezentanții IPJ Vâlcea transmit că aceste acțiuni urmăresc nu doar sancționarea abaterilor, ci și informarea cetățenilor, în special a tinerilor, cu privire la importanța respectării regulilor de circulație și a deplasării în siguranță pe drumurile publice.
Web Design by DowMedia