
Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a anunțat noi investiții majore în infrastructura sportivă și medicală a județului, criticând în același timp decizia Companiei Naționale de Investiții (CNI) de a încetini lucrările la Spitalul Vechi cu 97%.
„Cum să oprim lucrările când spitalul e finalizat în proporție de 90%? Guvernul trebuie să asigure finanțarea pe care și-a asumat-o. Eu nu opresc nimic. Mergem până la capăt, chiar dacă pare un proiect blestemat – de fiecare dată când ajungem aproape de final, apare o nouă piedică”, a declarat Rădulescu.
Totodată, șeful CJ Vâlcea a anunțat construirea unei piscine semiolimpice la Mihăești, investiție de aproximativ 3,5 milioane de euro, realizată din fonduri județene: „Am discutat cu primarul Bărzăgeanu și vom cere terenul de la Consiliul Local. Nu mai putem aștepta după CNI.”
Rădulescu a reafirmat și sprijinul pentru sportul vâlcean, în special pentru echipa de baschet CS Vâlcea 1924 și fotbalul feminin: „Sportul la Vâlcea se dezvoltă – baschet, fotbal, kempo. Facem aceste lucruri pentru oameni, nu pentru noi.”
Web Design by DowMedia