
Un bărbat de 38 de ani din comuna Nicolae Bălcescu, județul Vâlcea, a ajuns după gratii după ce a fost prins de mai multe ori conducând fără permis.
Polițiștii din Argeș, sprijiniți de colegii lor din Vâlcea, au pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei, emis pe numele acestuia. Instanța îl condamnase deja la 3 ani și 3 luni de închisoare, în condițiile în care se afla în stare de recidivă.
De această dată, „șmecheria” de a se urca la volan fără carnet nu l-a mai scutit de consecințe. Vâlceanul a fost escortat direct în sistemul Administrației Naționale a Penitenciarelor, unde singurele drumuri pe care le mai poate face sunt cele din curtea interioară a închisorii.
Cazul nu este singular. Tot mai mulți șoferi din județ ignoră legea și se urcă la volan fără permis, mizând pe noroc sau pe nepăsarea autorităților. Însă, la fel ca în acest caz, „aventura” se termină inevitabil în spatele gratiilor.
Web Design by DowMedia