
Firme fantomă, acte false și fraude de sute de mii de lei din indemnizații și fonduri de sănătate – acestea sunt ingredientele unei afaceri ilegale puse la punct de un grup infracțional din Vâlcea, condus de un bărbat aflat acum în arest preventiv și trimis în judecată de procurori.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, inculpatul este acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat, fals în înscrisuri sub semnătură privată și înșelăciune, toate în formă continuată. Ancheta arată că, între octombrie și decembrie 2023, acesta a coordonat o rețea formată din șase complici – un co-lider și cinci membri cercetați separat.
Procurorii arată că schema frauduloasă avea două componente principale:
Indemnizații pentru creșterea copilului – prin adeverințe de venit și decizii false privind suspendarea contractelor de muncă, inculpații au creat aparența unor salarii fictive, inducând în eroare Agențiile Județene de Plăți și Inspecție Socială din Vâlcea, Argeș, Gorj, Giurgiu, dar și APISM București.
Fraude în sistemul medical – grupul a transmis Caselor de Asigurări de Sănătate din Vâlcea și Alba certificate medicale pentru angajați inexistenți, solicitând decontarea unor indemnizații necuvenite din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.
Prejudiciul total cauzat statului se ridică la 905.362 de lei, din care peste 336.000 de lei au fost deja recuperați. Pentru restul sumei au fost instituite măsuri asiguratorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Vâlcea
Web Design by DowMedia