„Pe urmele Sfântului Antim”, pelerinaj ce a urmat drumul pe care Sfântul Ierarh Antim Ivireanul îl parcurgea de la Mănăstirea Hurezi la Mănăstirea Bistrița

luni, 8 septembrie 2025

„Pe urmele Sfântului Antim”, pelerinaj ce a urmat drumul pe care Sfântul Ierarh Antim Ivireanul îl parcurgea de la Mănăstirea Hurezi la Mănăstirea Bistrița

Vineri, 5 septembrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Asociația Tinerilor Ortodocși „Sfântul Valentin” Vâlcea, în colaborare cu Asociația Cercetașilor Tradiționali – Unitatea „Constantin Brâncoveanu” Vâlcea, au organizat pelerinajul „Pe urmele Sfântului Antim”.

Acesta a urmat drumul pe care Sfântul Ierarh Antim Ivireanul îl parcurgea de la Mănăstirea Hurezi la Mănăstirea Bistrița, pentru a se închina la sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul.

Pe parcursul itinerariului, pădurea a răsunat de cântări de drumeție și de rugăciuni, transformând drumul într-o mărturisire de credință și comuniune a tinerilor participanți.

La finalul pelerinajului, Nectarie Ben Trandafir, președintele Asociației Tinerilor Ortodocși „Sfântul Valentin” Vâlcea, a reliefat: „Pentru noi, această drumeție nu a fost doar un exercițiu fizic, ci mai ales un prilej de a ne întări în credință și de a simți legătura vie cu Sfinții. Sfântul Antim Ivireanul ne învață prin exemplul său că drumul spre sfințenie este presărat cu jertfă, dar și cu bucuria slujirii. Mulțumim tuturor celor care au ales să ne fie alături, în mod special domnului profesor Claudiu Șchițeanu, coordonatorul cercetașilor ACT-RO, pentru sprijinul și implicarea deosebită!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • © 2025 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe