
De ani de zile, cartiere întregi din Râmnicu Vâlcea – Alunului, Morilor, Inătești – sunt acoperite de fum toxic. Zi și noapte, cauciucuri, mase plastice, cabluri și deșeuri electrice sunt arse pe câmpuri sau în curți dosite. Aerul devine irespirabil, iar concentrațiile de particule PM 2,5 – cele mai periculoase pentru sănătate – depășesc constant limitele legale.
În alte state europene, asemenea valori ar declanșa stări de urgență și descinderi în forță. La Râmnicu Vâlcea însă, Garda de Mediu, Agenția de Mediu, Poliția, Jandarmeria, Prefectura și Poliția Locală sunt simple decoruri birocratice. În teren, lipsesc cu desăvârșire sau mimează aplicarea legii!
Arderile nu sunt întâmplătoare. În spatele lor există rețele bine organizate, care colectează deșeuri din județ și chiar din zonele vecine. În loc să fie reciclate legal – operațiune ce costă până la 500 euro/tonă – deșeurile sunt arse, iar metalele rezultate vândute la negru. Firmele scapă ieftin, „topitorii” fac profit, iar orașul se îneacă în fum otrăvit.
Plumb, dioxine, substanțe cancerigene: acesta e „aerul” zilnic al locuitorilor. Medicii avertizează că numărul cazurilor de boli respiratorii și oncologice crește alarmant. Zonele afectate riscă să devină adevărate focare de boli cronice.
Cetățenii acuză direct Poliția Locală – exemplul inspectorului Ruxandra Nițu, despre care oamenii spun că nu a pus niciodată piciorul pe teren. La Prefectură și la Garda de Mediu, răspunsurile sunt trase la indigo: „verificăm situația”. Verificările, însă, nu schimbă nimic.
Politicienii locali promit, dar nu fac. Tot mai mulți oameni se întreabă dacă indiferența este cumpărată. Oare se dau șpăgi pentru ca focurile să ardă nestingherite?
Stațiile independente arată depășiri constante, dar raportările oficiale sunt întârziate sau cosmetizate. Ministerul Mediului tace. În schimb, oamenii din Râmnic trăiesc cu ochii usturând, cu gâtul iritat și cu plămânii otrăviți.
Nu mai vorbim despre o simplă problemă locală, ci despre un atentat la securitatea publică. Când instituțiile refuză să-și facă datoria, complicitatea devine evidentă. Râmnicu Vâlcea este astăzi un exemplu dureros despre cum un oraș poate fi sufocat nu doar de fum, ci și de tăcerea și corupția autorităților.
Tiberiu Pîrnău
Web Design by DowMedia
Pe strada Stolniceni pe 4 benzi, unde are firma Panvil sediul, funcționează o firmă străină cu sediul social în București, fără a avea sediul înregistrat în Vâlcea, clădirea nu are autorizație de funcționare, sunt 2 firme la aceeași adresă, contract de închiriere între ele, clădirea nu respectă minimul de funcționare, nu are autorizații Mediu, poluare etc.
Își permit pentru ca patronul de la Panvil care are 3 firme are relații în Vâlcea