La începutul noii sesiuni parlamentare, luni, 1 septembrie 2025, deputatul vâlcean Ștefan Ovidiu Popa a fost reconfirmat în funcția de lider al grupului parlamentar PSD din Camera Deputaților. Aflat la al treilea mandat consecutiv, acesta se bucură în continuare de sprijinul colegilor și al conducerii centrale a partidului.
„Începem o nouă sesiune parlamentară, cu multe provocări și oportunități. Reconfirmarea mea ca lider al Grupului PSD mă onorează. Le mulțumesc colegilor pentru încredere și președintelui Sorin Grindeanu pentru sprijin. Rămân un partener deschis la dialog și un susținător al unității noastre. Puterea echipei stă în coeziune și bună-credință”, a transmis Popa pe pagina sa de Facebook.
Ștefan Ovidiu Popa deține conducerea grupului PSD din Camera Deputaților de mai multe sesiuni, coordonând activitatea legislativă și contribuind la consolidarea poziției partidului în Parlament.
Pentru Vâlcea, menținerea sa într-o astfel de funcție înseamnă o reprezentare puternică la nivel central și o șansă în plus pentru promovarea unor proiecte cu impact local și național.
Web Design by DowMedia