
7 septembrie 2025 – Firmele din România pot utiliza, începând din 5 septembrie, noua versiune a Declarației 700, actualizată de ANAF conform Ordonanței 22/2025, care majorează plafonul de scutire de TVA de la 300.000 lei la 395.000 lei.
Formularul 700 se depune exclusiv online și acoperă mai multe operațiuni fiscale, printre care:
înregistrarea sau anularea înregistrării în scopuri de TVA;
modificări privind vectorul fiscal referitor la TVA;
schimbarea perioadei fiscale pentru contribuabili;
aplicarea sau încetarea aplicării sistemului TVA la încasare ori a regimului special pentru agricultori.
De la 1 septembrie 2025, plafonul cifrei de afaceri pentru scutirea de TVA a crescut la 395.000 lei, măsură prin care Guvernul a transpus în legislația națională Directiva UE 2020/285.
Astfel, firmele mici din România pot beneficia de regimul special de TVA și în alte state membre, dacă cifra lor de afaceri nu depășește 100.000 euro la nivelul UE și plafonul aplicat în statul respectiv. Practic, aceste firme nu colectează TVA la vânzări, dar nici nu deduc TVA-ul aferent achizițiilor.
Dacă în august 2025 a fost depășit doar plafonul vechi de 300.000 lei, dar nu și cel de 395.000 lei, NU este necesară înregistrarea în scopuri de TVA.
Dacă a fost depășit și plafonul de 395.000 lei, înregistrarea devine obligatorie până la 10 septembrie 2025, aplicându-se regimul normal de taxare de la această dată.
Firmele deja înregistrate în scopuri de TVA pot solicita ieșirea din sistem, dacă respectă noile limite.
Serviciile prestate electronic (evenimente online, conținut digital, platforme etc.) vor fi impozitate în statul membru unde este stabilit clientul.
Se menține majorarea cotelor de TVA intrată în vigoare pe 1 august 2025: cota standard a crescut la 21%, iar cotele reduse de 5% și 9% au urcat la 11%.
Web Design by DowMedia