Ordonanța lui Bolojan – cuțitul pus pe gâtul comunităților. PNRR devine cimitirul promisiunilor neterminate

Guvernul condus de premierul Ilie Bolojan a adoptat, marți, o ordonanță de urgență care schimbă fundamental regulile jocului pentru proiectele finanțate prin PNRR. În realitate, nu vorbim despre o „optimizare a implementării”, așa cum se laudă Executivul, ci despre o amputare a șanselor ca sute de comunități locale să-și mai vadă investițiile finalizate.

Pe scurt: vor primi bani doar proiectele care pot fi gata până în august 2026. Restul – suspendate, denunțate sau împinse în ceața altor programe viitoare.

Bolojan, „planificatorul” austerității

Premierul a prezentat decizia ca pe un act de responsabilitate fiscală, menit să „clarifice” care investiții au șanse reale de finalizare. În fapt, Guvernul recunoaște oficial că România, la patru ani de la adoptarea PNRR, bâjbâie printr-o listă haotică de proiecte, fără transparență, fără termene și fără viziune.

Ceea ce se ascunde în spatele limbajului tehnocratic este simplu: statul român a eșuat în a gestiona miliardele promise prin PNRR, iar acum taie cu toporul tot ce nu încape în calendarul impus de Bruxelles.

Ordonanța, un manual al blocajelor

Noile prevederi sunt un adevărat șir de interdicții și suspendări:

• contracte stopate până la renegocierea cu Comisia Europeană;
• proiecte sub 30% progres puse la mâna Guvernului, care decide discreționar ce trăiește și ce moare;
• contracte denunțate unilateral dacă nu există proceduri de achiziții începute;
• interdicții de transferuri de fonduri acolo unde Comisia Europeană a semnalat neconformități.

Mai mult, Guvernul blochează chiar și proiectele cu studii și avize gata, dar fără ordine de începere a lucrărilor. Practic, sute de investiții riscă să devină simple hârtii prăfuite, în timp ce comunitățile pierd ani întregi.

Lovitura dată primăriilor

Asociația Municipiilor a încercat să mascheze dezastrul printr-un comunicat plin de formule tehnice. În realitate, primarii sunt împinși într-o cursă contracronometru și într-o competiție absurdă de tip „primul venit, primul servit”.

Se vorbește despre școli, spitale sau blocuri care ar putea fi terminate dacă sunt sub 30%, dar asta doar dacă ministerele vor considera „esențial” proiectul. Altfel, municipalitățile trebuie să scoată bani din bugete proprii, cu promisiunea vagă că vor fi rambursați „cândva, din economii PNRR sau alte fonduri”.

Cu alte cuvinte, comunitățile locale sunt transformate în cobai ai austerității, obligați să finanțeze pe datorie proiecte vitale pentru cetățeni.

România – codașa Europei

Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, recunoaște deschis: România a ajuns în 2025 fără să știe clar ce proiecte finanțează. Faptul că, la mai puțin de un an de la termenul-limită, Guvernul face „inventarul” arată dimensiunea dezastrului administrativ.

În loc să fie motor de modernizare, PNRR se transformă într-un monument al neputinței politice și al birocrației românești.

Ordonanța disperării

Decizia lui Bolojan nu este una de reformă, ci de avarie. Este certificatul oficial al eșecului PNRR în România. Sub pretextul „disciplinei fiscale”, Guvernul sacrifică sute de proiecte locale, lasă primăriile să se descurce singure și blochează dezvoltarea unor comunități întregi.

În timp ce alte state europene finalizează autostrăzi, spitale și digitalizare, România scrie, încă o dată, scenariul clasic: promisiuni uriașe, bani pierduți și comunități abandonate.