Secția de sterilizare a Spitalului Județean Vâlcea, modernizată printr-o investiție de peste 3,3 milioane de lei

joi, 3 iulie 2025

 

Secția de sterilizare a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea a fost modernizată și dotată cu echipamente performante după 25 de ani, pentru a crește atât gradul de siguranță al pacienților, cât și calitatea actului medical, anunță președintele forului administrativ județean, Constantin Rădulescu.

Rădulescu a precizat că noua secție de sterilizare a fost pusă în funcțiune joi, fiind o investiție realizată de Consiliul Județean (CJ) Vâlcea cu sprijinul Ministerului Sănătății.

'Este o investiție majoră, de peste 3,3 de milioane de lei, prin care am reușit nu doar să modernizăm complet spațiul, ci și să dotăm secția cu echipamente performante, conforme celor mai noi standarde europene. După un sfert de secol, Spitalul Județean de Urgență Vâlcea are acum o secție de sterilizare adaptată cerințelor actuale din domeniul medical, care respectă toate normele în vigoare privind siguranța și igiena', a transmis președintele CJ Vâlcea.

Printre echipamentele noi se află și un aparat cu plasmă, care poate să asigure sterilizarea și la temperaturi joase, plus că secția dispune acum și de un soft care asigură trasabilitatea materialelor care ajung în zona de sterilizare.

'Ne ducem în momentul de față cu sterilizarea de la Spitalul Județean la respectarea tuturor normelor europene și a tuturor normelor pe care le avem de doi ani în legislație în ceea ce privește sterilizarea', a precizat și managerul Spitalului Județean Vâlcea, dr. Dan Ponoran. AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • © 2025 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe