
Surpriză de proporții pe platforma siderurgică din Galați: avocatul Remus Borza revine, alături de echipa Euro Insol SPRL, în poziția de administrator concordatar al combinatului Liberty Galați. Decizia vine la trei zile după ce Remus Borza anunțase public că își reziliază unilateral mandatul.
„Nu vreau să-mi asociez numele și munca de peste 30 de ani cu falimentul Combinatului de la Galați. S-o facă cei care l-au adus în această situație”, declara Borza la momentul plecării.
Revenirea a fost oficializată într-un document transmis în 9 iulie către Liberty Galați și Tribunalul Galați, în care Remus Borza expune patru motive care l-au determinat să își reconsidere decizia:
Insistența acționarului majoritar – În urma discuțiilor din 8 și 9 iulie, acționarul Liberty Galați a cerut expres revenirea echipei Euro Insol și a promis sprijin financiar pentru reluarea producției;
Solicitările interne – Directorii combinatului, liderii de sindicat și mai mulți creditori au cerut revenirea Euro Insol, în contextul crizei profunde în care se află compania;
Deschiderea autorităților – În dialog cu ANAF și Ministerul Finanțelor, Remus Borza a obținut semnale favorabile pentru identificarea unei soluții legale care să permită derularea planului de restructurare, ce prevede plata integrală a datoriilor garantate și bugetare;
Nevoia unui management implicat – Situația actuală impune o conducere directă, activă și coordonată, capabilă să mobilizeze întregul colectiv pentru salvarea combinatului.
„Având în vedere importanța strategică a combinatului pentru economia națională și consecințele sociale grave ale unui eventual faliment, am decis să revenim asupra renunțării la mandatul de administrator concordatar, începând cu momentul transmiterii prezentei notificări către Liberty Galați și Tribunalul Galați”, se precizează în comunicatul semnat de Remus Borza.
Web Design by DowMedia