Justiție cu viteză suspectă: cazul Stoinea vs. Ziarul de Vâlcea și neîncrederea românilor în sistemul judiciar

Justiție cu viteză suspectă: cazul Stoinea vs. Ziarul de Vâlcea și neîncrederea românilor în sistemul judiciar

Într-o perioadă în care încrederea românilor în actul de justiție se află la cote tot mai joase, apar tot mai multe cazuri care alimentează această neîncredere profundă. Unul dintre ele s-a petrecut în urmă cu câțiva ani la Tribunalul Vâlcea, unde judecătorul Vasilica Stoinea (care a fost o perioadă chiar purtătorul de cuvânt al instituției) a soluționat un proces cu o viteză greu de explicat – și, tocmai din această cauză, greu de ignorat.

Este vorba despre un proces intentat Ziarului de Vâlcea de fostul director polonez al combinatului CIECH Soda Govora, Witold Urbanowski. Publicația locală a fost acționată în instanță în urma unor articole de investigație care aduceau în atenția opiniei publice mai multe aspecte controversate din activitatea CIECH Soda. Articolele aveau la bază documente provenite de la instituții ale statului, adrese oficiale și rapoarte, toate folosite ca probe în instanță. Cu toate acestea, instanța a decis împotriva ziarului.

Până aici, un caz complicat, dar nu unic. Problema care a stârnit suspiciuni profunde și a lăsat un gust amar în rândul jurnaliștilor și al celor care urmăresc actul de justiție este viteză amețitoare cu care a fost redactată hotărârea judecătorească: aproape 20 de pagini, gata și comunicate părților în doar două zile de la pronunțare.

Într-un sistem în care termenele de redactare a hotărârilor se întind, în mod obișnuit, pe luni întregi – uneori chiar și mai mult de șase luni –, această viteză iese din toate tiparele. Faptul că instanța a reușit să redacteze, verifice, semneze și transmită o hotărâre atât de complexă într-un timp-record ridică întrebări firești despre imparțialitate, obiectivitate și, mai ales, despre posibilele interese ascunse.

Este greu de explicat cum o astfel de hotărâre a fost redactată cu asemenea rapiditate, în lipsa unei urgențe obiective sau a unei presiuni publice evidente. Iar atunci când întrebările legitime nu primesc răspunsuri convingătoare, suspiciunile se transformă în convingeri și contribuie, din păcate, la eroziunea continuă a încrederii în justiție.

Cazul Ziarului de Vâlcea nu este unul izolat, ci face parte dintr-o serie tot mai lungă de episoade în care justiția pare să funcționeze în două viteze: una lentă pentru cetățeni de rând și alta „supersonică” pentru cei privilegiați sau protejați. Este un dezechilibru periculos, care nu face decât să alimenteze ideea – deja larg răspândită – că în România, justiția nu este mereu oarbă, ci poate vedea foarte bine cui servește.

Adevărata reformă în justiție nu va veni doar din modificări legislative, ci din restabilirea credibilității prin fapte concrete, transparente și oneste. Până atunci, cazuri precum cel de la Tribunalul Vâlcea nu vor face decât să adâncească ruptura dintre cetățean și stat.

Tiberiu Pîrnău