Cafeneaua Suveranistă – Ediția a II-a: Ziua Imnului Național, celebrată în inima Parcului Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, acolo unde a răsunat pentru prima oară „Deșteaptă-te, române!”

miercuri, 30 iulie 2025

Cafeneaua Suveranistă – Ediția a II-a: Ziua Imnului Național, celebrată în inima Parcului Zăvoi, acolo unde a răsunat pentru prima oară „Deșteaptă-te, române!”

Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea a redevenit, în pragul Zilei Imnului Național (29 iulie), un simbol viu al identității românești. Aflat la cea de-a doua ediție, evenimentul „Cafeneaua Suveranistă” a marcat sărbătoarea într-un cadru încărcat de istorie și emoție, chiar în locul unde, în vara anului 1848, românii au cântat pentru prima dată „Deșteaptă-te, române!”.

Manifestarea a început cu intonarea solemnă a Imnului Național, moment de profundă reverență, urmat de discursuri vibrante susținute de participanți, în care au fost rememorate jertfa generației pașoptiste, dar și actualitatea mesajului transmis de versurile lui Andrei Mureșanu. Într-un climat de profundă încărcătură simbolică, cei prezenți – de la copii până la seniori – au contribuit la realizarea unui tablou tricolor unic, folosindu-și propriile amprente. Gestul a fost o metaforă a legăturii dintre generații și a atașamentului față de valorile naționale.

Evenimentul a fost organizat de echipa AUR Vâlcea și a beneficiat de prezența deputaților Nicolae Mîndrescu și Antonio Popescu. Deși inițial au fost în jur de 30 de participanți, pe parcursul desfășurării acțiunii numeroși trecători s-au alăturat spontan, atrași de atmosfera sinceră și patriotică a întâlnirii.

Deputatul Antonio Popescu a transmis un mesaj puternic:

„«Deșteaptă-te, române!» nu e doar un cântec, ci o poruncă morală. Și o chemare sfântă. Suntem datori celor care l-au cântat prima dată aici. Și suntem și mai datori copiilor noștri.”

Cafeneaua Suveranistă devine, astfel, nu doar un spațiu de dialog și reflecție, ci și o scenă în care memoria istorică prinde viață, unde patriotismul autentic este exprimat prin gesturi simple, dar profunde. Râmnicu Vâlcea dovedește încă o dată că spiritul național trăiește prin oameni, prin locuri și prin fapte.

Magda Popescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • © 2025 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe