Ovidiu Popa, deputat PSD: De Ziua Tineretului, un mesaj de încredere și sprijin pentru generația care vine
vineri, 2 mai 2025
Astăzi sărbătorim Ziua Națională a Tineretului, un bun prilej să ne reamintim de importanța energiei creative, a curajului și a capacității de a genera schimbare a noii generații.
Tinerii vin cu idei îndrăznețe și o altă viziune asupra lumii. Tocmai de aceea, este esențial ca vocea lor să fie ascultată, înțeleasă și, mai ales, valorificată în deciziile care conturează direcția societății.
Viitorul se clădește, pas cu pas, prin implicare, încredere și coerență. E nevoie de sprijin real pentru educație, oportunități concrete de dezvoltare și un mediu în care spiritul inovator al noii generații să fie încurajat.