ALEGERI PREZIDENȚIALE 2025. Ce ne arată primele cifre care vor decide cine intră în turul 2 / Surprize importante la aproape 5 milioane de voturi

duminică, 4 mai 2025

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2025. Ce ne arată primele cifre care vor decide cine intră în turul 2 / Surprize importante la aproape 5 milioane de voturi / Pericol pentru exit poll și cifrele din București / Avansul prezenței se reduce văzând cu ochii

E o zi decisivă pentru viitorul României, au spus toți candidații și o arată și datele prezenței la vot. Până la ora 13;00, votaseră 4,4 milioane de români, dintre care 560.000 în străinătate. Până la 13:30 s-a ajuns la 4,8 milioane de voturi. Un fenoment întâlnit și în 2024 reapare: oamenii refuză să răspundă pentru exit poll, ceea ce indică, de regulă, un vot masiv de protest. În plus, în absenșa răspunsurilor oamenilor, nu știm care va fi gradul de exactitate ale rezultatele exit-poll-urilor pe care le vom vedea la ora 21.

  • Diaspora menține 200.000 de oameni în plus față de câți erau la aceeași oră, în noiembrie 2024.
  • La ora 13, prezența a fost cu 1,2% mai mare decât în 2024, ceea ce indică o reducere de ritm. Asta pentru că, până la ora 12, prezența era cu 2% mai mare decât în 2024.
  • Bucureștiul, care tradițional votează târziu, are o prezență de 21,26%, față de 19% în 2024.

Ora 13: Categoria 18-34, mai puțini la vot decât în 2024

Tinerii din categoria 18-24 sunt mai puțini cu 6% la vot față de 2024. Lor li se adaugă și categoria de vârstă 25-34, care au scăzut și ei, prima oară în această zi, cu 1,6%.

Media prezenței pe țară este de 21,26%.

Ora 12: tinerii scad

Dintre toate categoriile de vârstă, la ora 12, doar tinerii cu vârsta 18-24 au o scădere a participării la vot, în țară, față de noiembrie 2024: o scădere mică, de 2,5%.

La polul opus, cea mai mare creștere a participării, în țară, se înregistrează la votanții de peste 65 de ani, arată datele prelucrate de HotNews din surse oficiale. La ora 12, această categorie votase cu 16,3% mai mult.

Iar la ora 11, votul categoriei 65+ era mai mare cu 27% față de aceeași oră a primului tur din noiembrie 2024. E o reducere de pantă a creșterii, față de datele de până la ora 10.

Și la grupa de vârstă 45-64 de ani, la ora 11.00, creșterea era de 22%. În același timp, votanții din mediul urban ieșiseră mai mulți la vot, 23% mai mulți ca în 2024, în timp ce în rural creșterea era de 18%.

Ce spune refuzul de a răspunde la exit poll: protest

Operatorii care culeg datele pentru exit-poll raportează aceeași situație ca și în noiembrie 2024. ”Avem 50% refuzuri de a răspunde”, a explicat, la Antena 3 CNN, reprezentanta institutului.

Potrivit experienției și analizelor de după turul 1, această pondere mare a non răspunsurilor indică, de regulă, un vot de protest.

Cum a început ziua

În 2024, până la ora 10, votaseră 352.000 români de peste 65 de ani, iar acum au votat 500.000. Creșterea era de 42%, cea mai mare dintre toate categoriile de vârstă. Această categorie nu e cea mai numeroasă, dar e cea care, pe primele ore, are cea mai mare creștere comparativ cu alegerile anterioare.

În termeni absoluți, votanții de 45-64, aduc de regulă cele mai multe voturi. Asta și pentru că în rândul lor se numără și „decrețeii”, generațiile cele mai numeroase din istoria României, născute în perioada 1969-1972. Ei au o creștere a participării la vot de 32%, ceea ce înseamnă că au adus 143.000 de voturi în plus față de 2024, din totalul suplimentar de 328.000, adus de toate categoriile de vârstă.

Și tinerii votează mai mult, dar cu o creștere mai mică, de 5,9% pentru cei între 18-24 de ani și de 9,5%, la românii cu vârsta 25-34 de ani.

În diaspora, cel mai mult s-a votat până acum în Italia, UK și Germania. Dar și în Spania, de pildă, sunt duminică, la 10, ora României, 53.000 de voturi, fiind aproape sigur că se vor depăși semnnificativ cele 88.000 înregistrate în primul tur din 2024.

Republica Moldova, unde nu se votează neapărat cu aceleași opțiuni ca în vestul Europei, are și ea 40.000 de voturi, față de 80.000 în primul tur din 2024.

În țară, urbanul a înregistrat 407.000 voturi, comparativ cu 289.000 în 2024, creșterea fiind de 40,64%. Ruralul a crescut și el de la 250.000 în 2024 la 337.000 de voturi astăzi, până la aceeași oră, 10:00. (sursa: hotnews.ro)

 

Județele cu cea mai mare participare:

Topul judetelor la prezenta - alegerile prezidentiale 2025 - Turul 1
Topul judetelor la prezenta – alegerile prezidentiale 2025 – Turul 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • © 2025 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe