LEBĂDA NEAGRĂ 

Când vorbim despre „lebede negre”, ne referim, în sensul consacrat de Nassim Nicholas Taleb, la evenimente rare, imprevizibile, cu un impact uriaș, care, retrospectiv, par explicabile. În politica românească, Crin Antonescu poate fi văzut, metaforic, ca o astfel de „lebădă neagră” – nu pentru că ar fi fost o surpriză plăcută sau pentru că ar fi rupt tiparele în sensul unui reformator luminat, ci pentru că traiectoria sa politică și impactul său asupra istoriei recente a fost, paradoxal, masiv și profund negativ, deși adesea trecut cu vederea.

Crin Antonescu nu a livrat niciodată substanță. A fost un lider politic fără viziune coerentă, un om care s-a definit prin opoziție și resentiment, nu prin construcție și strategie. A fost, în esență, un vehicul politic gol, împins înainte mai degrabă de vidul alternativelor decât de meritele proprii.

Alianța cu PSD, concretizată în USL, a fost apogeul carierei sale – și, totodată, începutul sfârșitului. Antonescu a fost omul care a făcut posibilă revenirea în forță a lui Victor Ponta, a cimentat influența baronilor PSD și a sacrificat orice urmă de ideologie liberală pe altarul unei alianțe toxice.

Apoi, în 2014, exact în momentul în care putea deveni președinte sau cel puțin un arbitru de forță pe scena politică, Crin Antonescu a abandonat. Pur și simplu. A părăsit scena fără luptă, fără explicații convingătoare, cu o lejeritate cinică ce trăda, poate, lipsa reală de apetit pentru responsabilitate. A fost un lider care s-a retras când istoria îi cerea să stea.

Astăzi, Crin Antonescu este o figură ștearsă, retrasă într-un anonimat confortabil, cu o pensie de fost parlamentar și cu o imagine pe care mulți o asociază mai degrabă cu promisiuni ratate decât cu realizări concrete. Dar moștenirea sa rămâne. Prin el, liberalii au pierdut busola, și-au trădat electoratul, iar politica românească a ratat o oportunitate de reformă reală.

Crin Antonescu este o lebădă neagră nu pentru că ar fi fost neașteptat, ci pentru că impactul său negativ a fost mult mai profund decât pare. Prin tăcerea sa, prin renunțarea sa, prin alianțele sale și prin incapacitatea de a construi durabil, el a contribuit decisiv la deformarea pe termen lung a spectrului politic românesc.

Într-o țară care prea des confundă oratoria cu viziunea și carisma cu competența, Crin Antonescu rămâne un avertisment. Este exemplul clasic al liderului care putea schimba jocul, dar a preferat să nu joace. Iar politica românească, de atunci, încă îi plătește nota.

Tiberiu Pîrnău