
Hristos a Înviat!, dragi români! O urare din suflet transmisă de către domnul Ștefan Vuza angajaților și partenerilor Chimcomplex S.A. Borzesti
"Un gând cât pentru trei zile de sărbătoare
Dacă în aceste zile am ales să împlinesc chemarea lăsată de Eminescu în poezia Doina, aceea ca Domnitorul Ștefan să „lase arhimandritului toată grija schitului” și să-mi dedic timpul familiei și prietenilor, atunci vă invit și pe voi să urmați o rugăminte simplă: fiți acolo unde vă este inima.
Lăsați pentru o clipă lumea și rătăcirile ei. Plimbați-vă în liniște printre oameni, dar ascultați doar glasul interior. Întrebați-vă: Ce are nevoie Omul din mine, cu adevărat, de aceste sărbători pascale?
Omul de azi, chiar dacă este prins în labirintul gândurilor, în dimensiunile orizontale ale minții, știe să-și rezerve timp pentru momente esențiale – așa cum este Paștele – în care timpul devine o poartă către esență.
Este unul dintre momentele în care realizăm că purtăm în noi o scânteie divină, chiar dacă unii cred că ei sau noi suntem păcătoși! În fapt, suntem… una cu Dumnezeu!
Hristos este conștient de cine ești tu, iar Învierea este o întoarcere la Unitatea dintre Uman și Divin, o reamintire că nu suntem separați de El, ci parte din El.
Asta este totul!
Restul – control, teamă, dogme, religii, biserici, ură, afaceri – sunt doar forme care ne îndepărtează de adevăr.
Dacă Iisus a spus: „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea”, vă întreb azi, în prima zi de Înviere: Câți dintre voi îndrăznesc? Să biruiască lumea? Real?
Știți răspunsul…:
În cărți scrie că doar 1 din 10.000. Iar pentru aceștia am o altă întrebare:
– Cum ar arăta lumea după Învierea Omului din voi?
Eu cred că ar fi o Umanitate iluminată, care s-ar recunoaște pe sine drept Calea, Adevărul și Viața. O umanitate care n-ar mai avea nevoie de reguli impuse din afară, pentru că fiecare ar fi condus din interior, prin compasiune. O lume în care frica s-ar dizolva, zidurile s-ar prăbuși, iar separarea ar face loc comuniunii.
Pentru cei cu adevărat liberi, poate că și Biserica s-ar muta în inimă, nu în exterior, iar lumea întreagă ar deveni un templu, pentru că fiecare om este o expresie vie a divinității și nu este un păcătos! Greu de acceptat asta, mai ales pentru prelați!
Lupta în numele Lui ar deveni inutilă, pentru că am recunoaște că fiecare este deja una cu El.
Iubirea n-ar mai fi o idee frumoasă, ci o stare naturală, prezentă în fiecare gest. Nu toți oamenii au această revelație, și mai ales în același timp, dar în prezent, tot mai mulți se trezesc – mai ales în România și în întreaga zonă creștină – și încep să caute răspunsurile în ei înșiși.
A venit timpul închiderii cercului deschis acum 2000 de ani și, astfel, să ne întoarcem la singurul adevăr etern, scris demult pe poarta Oracolului din Delphi: „Cunoaște-te pe tine însuți.”
Iar pentru cei care aleg să „creadă în ceva”, le reamintesc cea mai veche și puternică învățătură din Asia străveche: „Devii ceea ce gândești!”
Iar acum avem lumina!
Închei...
Dacă 99% din mesajele pe care le primiți sunt „playback”, uite că acum avem la ce să ne gândim trei zile… unii pro, alții contra… dar cine o va face cu adevărat, cine va căuta să înțeleagă cine este Omul din el cu ocazia Învierii, va transcede și va vedea lumina lumii!
Iar cine nu, avem două vești:
• cea mai puțin bună: că va fi fericit și cu pască, ouă roșii și cozonac;
• cea cu adevărat bună: există o nouă poartă în 12 aprilie 2026!"

Web Design by DowMedia