Râmnicenii vor continua să plătească printre cele mai mari facturi la apă caldă și căldură din țară, după ce primarul Mircia Gutău a anunțat, în conferința de presă susținută luni, 14 aprilie, că Guvernul PSD-PNL nu va acorda niciun fel de sprijin financiar municipiului Râmnicu Vâlcea pentru subvenționarea agentului termic.
Anunțul vine în contextul în care cetățenii au ajuns să plătească facturi din ce în ce mai greu de suportat, către furnizorul de agent termic - CET Govora. Primăria Râmnicu Vâlcea, în lipsa unui ajutor guvernamental, este nevoită (cel puțin așa susține primarul Mircia Gutău) să mențină o subvenție extrem de redusă, fapt care plasează municipiul pe ultimul loc în țară la acest capitol. In comparatie, orase precum Arad, Oradea, Braila, Constanta, Bucuresti - acorda subventii si de 9 ori mai mari decat cea de la Ramnicu Valcea!
„Am făcut numeroase demersuri, am cerut sprijin guvernamental, am transmis toate documentele necesare, dar răspunsul a fost clar: nu vom primi niciun leu. În aceste condiții, nu putem mări subvenția fără a dezechilibra bugetul local”, a declarat primarul Gutău în fața presei locale. Cu toate acestea, trebuie menționat că bugetul acordat, în 2025, clubului sportiv al municipalitatii - SCM Râmnicu Vâlcea - este dublu față de cel din 2024: 4 milioane de euro! Așadar pentru sport există bani!
Această decizie va avea un impact direct asupra buzunarelor vâlcenilor, care plătesc facturi mari la apă caldă și căldură, în timp ce alte orașe beneficiază de sprijin consistent de la Guvern pentru a-și susține serviciile publice esențiale.
Tiberiu Pîrnău
Web Design by DowMedia
Asta ați votat, asta aveți!