Un conflict izbucnit între doi elevi, în curtea Liceului Tehnologic Forestier din Râmnicu Vâlcea, a necesitat intervenția jandarmilor pentru a fi aplanat. Cei implicați, în vârstă de 17 și 18 ani, sunt elevi la unități de învățământ diferite: unul în clasa a X-a la Liceul Tehnologic Forestier, iar celălalt în clasa a XI-a la Colegiul Economic, însă locuiește în internatul liceului Forestier.
Disputa a pornit după ce elevul de la Colegiul Economic a adresat injurii, iar celălalt tânăr a reacționat lovindu-l în față. Incidentul nu a avut consecințe medicale, ambii elevi scăpând fără răni grave.
Potrivit Jandarmeriei Vâlcea, elevul care a provocat conflictul a fost sancționat contravențional conform Legii nr. 61/1991, iar în cazul celui care a recurs la violență a fost întocmit un proces-verbal de sesizare pentru infracțiunea de „Lovire sau alte violențe”.
Web Design by DowMedia