Mai multe surse din sistem acuză conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea că a tolerat ani la rând fenomenul jandarmilor care-și iau concediu fără plată pentru a pleca în Congo, alături de Horațiu Potra.
Contactați de PressOne, membrii conducerii neagă acuzațiile.
Cu ajutorul surselor, am identificat 3 alți jandarmi sau foști jandarmi plecați să lucreze la privat, în Africa. Unul dintre ei, proaspăt intrat în rezervă, a făcut infarct și a murit acolo., conform pressone.ro
Alți doi s-au întors cu bine și încă lucrează în sistem.
Unul dintre ei și-a documentat deplasarea în Congo pe conturile personale de social media, la fel ca un coleg despre care PressOne deja a relatat.
Confirmarea că s-a întors în Jandarmerie ne-a oferit-o ulterior chiar el, într-o conversație incognito cu reporterul PressOne.
„Se știa că e în Congo în perioada cât a fost suspendat, doar soția lui lucrează la Resurse Umane. Dar era un fel de apropiat al comandantului și îi accepta orice. Se pare că și acum îl acoperă, deoarece comanda a știut întotdeauna pentru ce s-a suspendat din activitate. Și nu e singurul jandarm care a procedat așa”, ne transmite un ofițer din cadrul Jandarmeriei Vâlcea, la scurt timp după ce arătăm că un jandarm cu experiență în teatrele de operațiuni NATO și-a luat concediu fără plată pentru a lucra în Congo, alături de mercenarii lui Horațiu Potra.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă?
Informația este confirmată de o a doua sursă din sistem, care ne spune că tot județul știa despre fenomen și ne indică alte 3 anume de jandarmi sau foști jandarmi care au plecat în Congo. Unul dintre ei, O. V., era proaspăt intrat în rezervă și a murit acolo, în Congo. Nu pe câmpul de luptă, ci din cauza unui infarct - lucru pe care-l susțin atât sursele PressOne, cât și conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea.
„Toată lumea știa că se duc acolo, cum să nu știe unde pleacă?”, adaugă una dintre surse. Aceasta mai acuză că alți jandarmi, care au solicitat concediu fără plată pentru a munci în afara țării, dar în alte domenii și nu în Congo, n-ar fi primit aprobare.
Bărbatul decedat în Congo era apropiat de Florin Gabriel Dăscălescu, conform mai multor fotografii și clipuri care circulă pe Facebook și TikTok. Cu ajutorul rețelelor sociale dăm și de celelalte 2 nume menționate de sursele noastre: I. V. P. și jandarmul montan Mihai Ceapă.
Web Design by DowMedia