Voi solicita Guvernului României alocarea de fonduri, în regim de urgență, pentru plata subvenției la apă caldă și căldură!
Voi sprijini autoritățile locale - Primăria și Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea - în rezolvarea problemei care îi frământă pe vâlceni în această perioadă: creșterea facturilor la apă caldă și căldură.
Primul pas va fi făcut azi. Vom transmite o adresă oficială către Guvernul României, prin care vom solicita alocarea de fonduri, în regim de urgență, pentru plata subvenției acordate de primărie.
Este prioritară pentru mine rezolvarea acestei probleme, fiindcă îi înțeleg pe vâlceni și mă preocupă identificarea de soluții rapide, pentru ca populația să fie cât mai puțin afectată de creșterea prețului la apă caldă și căldură.
Până la construirea și punerea în funcțiune a viitoarei centrale în cogenerare de către Consiliul Județean Vâlcea, toate autoritățile trebuie să facă tot ce este necesar pentru a ține sub control prețul gigacaloriei livrate către populație.
CJ Vâlcea rămâne partener de nădejde pentru toate autoritățile locale și vom sprijini, cu bună-credință, indiferent de domeniu, toate demersurile pentru binele locuitorilor județului Vâlcea.
Constantin Radulescu, presedinte Consiliul Judetean Valcea
Web Design by DowMedia