Răpire ca într-un film cu mafioți în județul Vâlcea: Fiul unui preot din Vâlcea, răpit și torturat de trei interlopi

marți, 14 ianuarie 2025

Fiul unui preot din Vâlcea a fost răpit și torturat de trei interlopi, după ce ar fi făcut investiții cu banii lor în Bitcoin

 

O răpire ca într-un film cu mafioți a avut loc în județul Vâlcea. Fiul unui preot, care se îmbogățise rapid după ce a investit în Bitcoin, a fost luat cu forța din fața blocului, de trei interlopi care l-au băgat într-o mașină. Răpitorii l-au torturat ca să-l jefuiască. Înainte de asta, aceștia ar fi oprit mașina într-o benzinărie și ar fi făcut acolo o simulare a răpirii pentru ca totul să meargă cât mai repede, relatează Gândul.

Situația s-ar fi petrecut, arată datele din anchetă, după ce interlopii ar fi fost chiar ei cei care l-au finanțat pe cântărețul bisericesc să investească în Bitcoin. Doar că băiatul, fiu de preot în localitatea Cucuieți, Olt, nu ar fi virat în conturile investitorilor sumele de bani pe care aceștia le așteptau.

În plus, băiatul ar fi direcționat profitul în conturile părinților săi. Așa s-a ajuns ca cei trei interlopi să pună la cale un plan bine stabilit să-l răpească, iar mai apoi să îl jefuiască pe fiul de preot.

Planul interlopilor pentru a pune mâna pe fiul de preot

Pentru că nu au reușit să-l prindă inițial, cei trei interlopi au cerut ajutorul unei alte persoane. Aceasta l-a contactat pe cântărețul de la strană și l-a chemat în apartamentul său din Drăgășani, sub pretextul de a-l ajuta să deblocheze un portofel electronic.

După ce cântărețul a rezolvat problema, în momentul în care a coborât în fața blocului, interlopii l-au răpit. Victima a fost dusă într-un loc necunoscut și torturată, în încercarea de a-i obliga să transfere sume mari de bani.

Potrivit unor surse din anchetă, însă, victima nu a reușit să facă transferurile cerute, din motive tehnice.

Acum, Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea continuă cercetările în acest caz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2025 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe