Licitația de 107 milioane euro, organizată de Consiliul Județean Vâlcea pentru construcția unui nou CET, se apropie de final

joi, 2 ianuarie 2025

Consiliul Județean Vâlcea a inițiat un proiect ambițios pentru construirea unei noi centrale termice, menită să asigure încălzirea populației și să înlocuiască actualul CET Govora, aflat într-o stare avansată de uzură. Investiția, estimată la 534 milioane de lei, va beneficia de finanțare atât din fonduri guvernamentale, cât și locale.

Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea, a declarat că acest proiect este esențial pentru asigurarea confortului termic al cetățenilor și pentru dezvoltarea durabilă a județului Vâlcea. De asemenea, el a subliniat importanța colaborării cu Guvernul României în vederea obținerii finanțării necesare și a implementării cu succes a proiectului.

Autoritățile locale își propun ca noua centrală termică să fie funcțională până la începutul sezonului rece 2026-2027, asigurând astfel continuitatea serviciilor de termoficare pentru populație și contribuind la îmbunătățirea calității vieții în Râmnicu Vâlcea.

Asocierile Baran Israel - Telemenia, cu Energobit printre subcontractanti, si Elsaco Electronic - Elsaco Engineering - Energomontaj au depus oferte de participare la licitatia pentru proiectarea si executia unei centrale termo-electrice in cogenerare in cadrul CET Govora, Lotul 1. Valoarea estimata a contractului este de 534 milioane de lei (circa 110 milioane de euro), fara TVA, iar durata de implementare a proiectului este de 25 de luni de la semnarea Ordinului de incepere, la care se adauga o perioada de garantie de 24 de luni.
Noua centrala de producere a energiei termice si electrice (Lot 1) va avea o capacitate totala instalata de circa 145 MWt si va utiliza o instalatie de cogenerare de inalta eficienta cu motoare pe gaze naturale si o instalatie cu cazane de apa calda cu functionare pe gaze naturale, impreuna cu instalatiile auxiliare necesare. Potrivit Caietului de sarcini, aceasta noua configuratie a sursei SACET Ramnicu Valcea va fi racordata la instalatia de gaz printr-un nou racord la statia SRM Transgaz existenta, la retelele de apa existente, precum si la SEN, in statia existenta 110 kV Govora.
Contractul de lucrari va include toate activitatile de proiect necesare dezvoltarii obiectivului.
Proiectul prevede si constructia unei centrale termo-electrice pe biomasa, cu o capacitate termica nominala de minimum 5 MWt si 1,8 Mwe, evaluata la 10,11 milioane de lei (Lot 2). Licitatia pentru acest lot a fost anulata, deoarece nu a fost depusa nicio oferta.
Tabloul complet al participantilor la licitatia pentru Lotul 1
  1. Asocierea Baran Israel Ltd (lider) - Telemenia Ltd, avand ca subcontractanti/ terti companiile Energobit Control Systems, Baran Group Limited, East European Business Center (EEBC), Baran Romania, AUA Energy Ltd, Tibpet, ELM Electromontaj Cluj si Termoenergetika Inzenjering Proizvodnja Odrzavanje Doo;
  2. Asocierea Elsaco Electronic (lider) - Elsaco Engineering - Energomontaj, cu subcontractantii BAT Medias, Aquaterm Green Energy, Electroechipament Industrial, MARSAT si Greenviro.
Cele doua oferte se afla in etapa de deliberare și atribuire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2025 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe