REȚINUT PENTRU 24 DE ORE
La data de 1 decembrie 2024, polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Râmnicu Vâlcea au reținut un bărbat de 28 de ani pentru 24 de ore, în urma unui incident de violență în familie, care a avut loc în comuna Bujoreni, satul Malu Vârtop.
Evenimentul a fost semnalat printr-un apel 112, în jurul orei 11:00, de către un bărbat care a anunțat că sora sa a fost agresată de concubinul său. Polițiștii s-au deplasat rapid la fața locului și au confirmat cele sesizate. În urma verificărilor, s-a stabilit că bărbatul, aflat sub influența alcoolului, și-ar fi agresat concubina, în vârstă de 29 de ani, provocându-i suferințe fizice.
Femeia a fost transportată la spital de către echipajul medical pentru îngrijiri de specialitate. În urma întocmirii formularului de evaluare a riscului de violență, din care a rezultat risc imminent, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pentru victimă.
De asemenea, tot în cursul zilei de ieri, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de „violență în familie”, iar cercetările continuă sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
Web Design by DowMedia