În perioada 29 noiembrie - 12 decembrie 2024, polițiștii structurilor de combatere a criminalității organizate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., au efectuat 52 de acțiuni operative (dintre care 18 acțiuni de amploare), pentru destructurarea grupurilor infracționale specializate în trafic de droguri, trafic de persoane, criminalitate informatică și spălare de bani. Au fost efectuate 176 de percheziții domiciliare și 9 acțiuni de prindere în flagrant delict, fiind puse în executare 112 mandate de aducere. În cadrul dosarelor penale instrumentate, au fost emise 67 de ordonanțe de reținere și 46 de mandate de arestare preventivă. De asemenea, față de 19 persoane a fost luată măsura controlului judiciar. În urma activităților, au fost confiscate 10.140 de grame de canabis, 6 plante de canabis, 2.653 de grame de cocaină, precum și 4.843 de grame și 33 de doze de alte droguri.
Web Design by DowMedia