CSM Bucureşti a învins-o pe SCM Râmnicu Vâlcea cu scorul de 29-27 (13-14), luni seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 11-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, potrivit Agerpres.
Gazdele au dominat două treimi din meci, dar campioana a fost mai bună în ultimele 20 de minute şi a reuşit să se impună, revenind pe primul loc.
SCM Râmnicu Vâlcea a condus în prima repriză de mai multe ori la patru goluri (7-3, 10-6, 12-8, 14-10), dar la pauză avantajul său era minim, 14-13. CSMB a evoluat mai bine în partea secundă, fără a reuşi desprinderea decât pe final, când a avut avantaj de trei goluri pe tabelă (28-25, 29-26), potrivit stiripesurse.ro
De remarcat că vâlcencele au ratat trei aruncări de la 7 metri.
Cristina Neagu şi Elizabeth Omoregie au reuşit câte 6 goluri pentru ''tigroaice'', iar portarul Daciana Hosu (ex-SCM
Anniken Wollik a marcat 6 goluri pentru gazde, iar Rebeca Necula 4.
1. CSM Bucureşti 30 puncte
2. CSM Corona Braşov 30
3. CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud 27
4. CS Minaur Baia Mare 27
5. SCM Râmnicu Vâlcea 21
6. HC Dunărea Brăila 20
7. CS Rapid Bucureşti 19