Să trăiască Balul Maimuțelor, acel spectacol grotesc și fascinant, un dans în care fiecare actor poartă masca ipocriziei și costumul vanității. Este evenimentul unde prostia poartă frac, iar ridicolul defilează pe podium sub reflectoarele admirației publice.
La intrare, un majordom solemn — altminteri tot o maimuță, dar cu papion — îți scanează codul de bare al egoului. Accesul e permis doar celor care excelează în arta mimării competenței și înfloririi adevărului. “Cine ești?” — întreabă el, dar nu pentru că i-ar păsa, ci pentru că trebuie să bifeze o rubrică în catastif.
În centrul sălii, o scenă rotativă oferă o panoramă perfectă asupra spectacolului. Pe ringul de dans, vedem specimene variate: maimuța alfa, care și-a vopsit blana în culorile curcubeului pentru a atrage atenția; maimuța intelectuală, cu ochelari fără lentile, care citește dintr-o carte întoarsă invers; și, desigur, maimuța oportunistă, care între timp își suceste coada în jurul sponsorilor.
Pe margine, stau maimuțele spectatoare. Ele nu dansează, dar aplaudă frenetic orice mișcare, chiar dacă încearcă să ascundă faptul că habar nu au de ce aplaudă. Este o simbioză perfectă: actorii au nevoie de spectatori, iar spectatorii au nevoie de eroi, fie ei și din carton.
În pauzele dintre dansuri, intră în scenă maestrul de ceremonii, un personaj cu zâmbet strâmb și vorbele bine unse. El își pune masca de “moralist” și începe să predice despre valorile înalte și despre cum toți trebuie să se conformeze regulilor junglei moderne. În același timp, în buzunarul costumului, ascunde o listă cu favoruri și datorii, pe care le va negocia la final.
La miezul nopții, vine apogeul serii: alegerea reginei și regelui Balului. Concurenții sunt evaluați în funcție de cât de bine știu să mimeze fericirea, cât de strălucitor le este zâmbetul și, desigur, cât de lungă le este coada. Publicul rămâne într-o stare de transă, aplaudând frenetic câștigătorii. Nimeni nu observă că premiile sunt aceleași de fiecare dată: o banană poleită cu aur și un certificat de mediocritate.
Dar totul are un final. Când luminile se sting, maimuțele élite își scot fracurile, își lasă costumele să cadă și redevin ceea ce au fost dintotdeauna: actori într-o piesă de prost gust, incapabili să recunoască că dansul lor nu a fost nimic mai mult decât o paradă a absurdului.
Însă, chiar și așa, Balul Maimuțelor va continua. Pentru că, într-o lume unde aparențele contează mai mult decât esența, nu există nimic mai frumos decât un bal unde fiecare poate să fie ceea ce nu este. (Soparlescu Ion)
PS: acesta este un pamflet... for the monkeys who didn't understand!
Web Design by DowMedia